A murit eternitatea mea. Opera poetica

„Exista poeti a caror munca poate fi explicata, dar exista si poeti inexplicabili, cum e César Vallejo. Insa a fi incapabil sa explici nu inseamna ca esti incapabil sa intelegi, chiar daca poemele lor sunt incomprehensibile, cu totul ermetice. [...] Poezia lui Vallejo este cea a conditiei umane.

Ea tine de realitatea existentiala din care se alcatuiesc vietile barbatilor si ale femeilor: incertitudinea despre originea si viitorul nostru pe acest pamant; extremele suferintei si ale disperarii pe care le poate atinge fiinta umana; si, de asemenea, intensitatea emotiilor noastre atunci cand ne inving iubirea, excitatia, mila sau nostalgia. [...]

Ea ne face sa simtim adevaratele fibre ale existentei, ea ne dezbraca de tot ceea ce este incidental si trecator si ne reconforteaza cu ceea ce este esential in noi: cu faptul ca suntem muritori, cu disperata noastra dorinta de a ajunge la transcendenta si oarecum de a supravietui mortii, cu absurdul, cu erorile si confuziile care hotarasc destinele noastre individuale.“ (Mario Vargas Llosa)

Născut la Santiago de Chuco (Perú) in 1892, intr-o familie metisata, numeroasa si modesta, César Vallejo este o figura majora a marii aventuri moderniste mondiale si, probabil, poetul latino-american care a influentat cel mai profund generatiile succesive ale poeziei hispanice din veacul trecut. Primele doua culegeri de poeme, Heralzii negri (1919) si, mai cu seama, Trilce (1922), anuntau deja o voce individualizata care ataca dificile teme existentiale, penduland inventiv de la un somptuos romantism pana la ermetism sau la experimentele avangardiste europene, multe dintre ele intuite si „deconstruite“ pe cont propriu.

Dupa studii universitare filologice si juridice, e implicat intr-un scandal public si sufera o nedreapta incarcerare care il va face sa ia ulterior calea exilului spre Franta. Traieste precar la Paris publicand articole de presa, traduceri, eseuri, note de calatorie sau implicandu-se, mai tarziu, in initiative pentru sustinerea republicanilor in razboiul civil din Spania.

Adera la un moment dat la Partidul Comunist Spaniol si intreprinde trei calatorii în URSS animat de o conceptie mesianica si utopica despre comunism. Pablo Neruda, Vicente Huidobro, Octavio Paz, Tristan Tzara, Robert Desnos sau Pablo Picasso sunt prietenii lui din aceasta perioada pariziana in care Vallejo scrie numeroase si importante poeme in proza, toate publicate postum. Tot postum apare ultima sa culegere de poeme dedicata republicanilor spanioli, Spanie, indeparteaza de mine aceasta cupa, tiparita în 1939, la un an dupa disparitia poetului. Culmineaza in ea forța acestei sensibilitati contrastante ce invinge si se arata invinsa, care face unica poezia lui Vallejo in istoria poeziei din toate timpurile.