Alexandru Odobescu un romantic erudit si anxios, iubitor de reverii clasicizante

"Odobescu n-a intrat pana acum in scenariul criticii mele. I-am citit la vremea cuvenita, evident, Scenele istorice si Pseudokinegheticos si am urmarit, in editia a II-a din Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, biografia fabuloasa pe care i-o face G. Calinescu dupa ce-i descopera vasta corespondenta. Am recitit acum, pregatind o lucrare mai ampla despre scriitorii romani fundamentali si problema identitatii noastre spirituale, toate scrierile sale (inclusiv proza stiintifica) si am descoperit nu un alt Odobescu, cum se spune in chip curent in critica literara, dar un creator mai profund decat banuiam si decat au dovedit comentatorii sai de pana acum. Nu-i, tin sa spun de la inceput, un mare prozator de fictiune (cele doua nuvele istorice, construite dupa modelul Negruzzi, sunt notabile doar prin arta descrierii si, in Doamna Chiajna, prin schita unui personaj ce a facut cariera in literatura romana: femeia autoritara, femeia fara inima, femeiajandarm, obsedata de putere), dar este in felul lui un excelent eseist-epic, ceea ce vrea sa spuna: un disociator fin de idei, cu imaginatia bogata, un erudit care isi pune ideile intr-o naratiune impresionista plina de surprize. Odobescu nu-i cel dintai din literatura noastra care amesteca planurile de perceptie si genurile literare (cand incepe sa scrie, exista deja o traditie a fizionomiilor si a literaturii de calatorie in care intra si teoriile morale si estetice si interesul pentru mai multe domenii ale cunoasterii), dar este, in mod sigur, cel care impune intr-o literatura ce se lupta, la 1860, cu temele si cliseele romantismului minor, ceea ce am putea numi epica eseistica sau eseul romanesc. Prin aceasta dimensiune, Odobescu anunta un stil original in cultura noastra si deschide o traditie ce va fi continuata, cu alte mijloace intelectuale si cu un mai mare talent epic, de G. Calinescu si de altii."

(Fragment din prefata - Oana Serban)