Analecte

Cele doua parti care alcatuiesc aceasta carte sunt pentru intaia data asezate intr-un acelasi volum. In acord cu structura colectiei "Forma mentis", am plasat drept introducere un capitol din cartea lui Max Weber, Confucianism si taoism, iar pe post de postfata am scris un text susceptibil sa lamureasca actualitatea conficianismului, fata cu "miscarile culturale" clasice, moderne sau contemporane. Pentru aceasta traducere in limba romana a Analectelor, am consultat mai multe editii engleze, franceze si italiene: Yutang Lin, The Wisdom of Confucius, Random House, New York, 1935; A. Waley, The Analects of Confucius, Allen & Unwin, Londra, 1938; W.E. Soothill, The Analects of Confucius, Oxford, 1941; J.R. Ware, The Saying of Confucius, New York, 1955; J. Legge (tr.), The Chinese Classics, Hong Kong, vol. I, 1961; D.C. Lau (tr.), Confucius. The Analects, Penguin Books, Londra, 1979; S. Couvreur (tr.), Les Quatre Livres: Entretiens de Confucius, Les Belles Lettres, Paris, 1950; P. Ryckmans, Les Entretiens de Confucius, Connaissance de l'Orient, Gallimard, Paris, 1987; A. Castellani (tr.), Dialoghi di Confucius, Florenta, 1949. Am redactat cateva note infrapaginale pentru a oferi lamuriri asupra unor nume proprii si idei circulate in istoria si filosofia antuma si postuma a lui Confucius. (Lucian Pricop)

Daca, asadar, confucianismul urmareste un scop salutar, nu este totusi o soteriologie religioasa. Intr-adevar, confucianul nu are o conceptie negativa asupra lumii, ca budistul sau crestinul; el nu intelege, spre deosebire de daoist, nemurirea ca pe ceva care se poate castiga individual, ci ca pe un tel deja atins de succesiunea naturala a generatiilor; el nu are o relatie directa, adesea problematica si dureroasa, cu Dumnezeu precum evreul si nu tremura in fata Cerului ca un musulman inaintea lui Allah. Confucianismul nu meneste omului vreun alt scop decat acela de a-si desavarsi umanitatea prin indeplinirea datoriilor potrivit cu ceea ce este adevarat si drept: tatal trebuie sa fie tata, fiul sa fie fiu. (Mircea Eliade, Ioan P. Culianu)