Assunta

Ganduri-sarut,

dinaintea icoanei

Maicii Regine a cerurilor

Inca o data, in acest an al IX-lea, al celui de-al XXI-lea centenar, al Rascumpararii, al tamaduirii, al cautarilor noastre, Biserica-mireasa, data lui Petru, isi scormoneste in tezaurele Liturgiei, marele tapiserii profetice si in miscarile unei multimi indesite de umbra ori imbratisate de-o lumina nemaivazuta, implantata in inima Altarului, Semnul Izbavirii, Semnul Mantuirii, Semnul Scaparii de robia pacatului: Crucea-biruinta.

De aceea, dupa caderea in pacat, Adam i se adreseaza fecioarei cu salutul Ave Maria, intr-un limbaj prin care staruie, in mod clar, sa faca cunoscut nu numai Evei, ci si preacuratei, Vergurei, locul lor in istorie, in istoria scapata de urletul fiarei si amenintarea raului, prin puritatea jertfei Mielului Sfant. ,,Ave Maria,/ Te salut,/ Te venerez/ Fecioara-maica, tu marita,/ Tu Regina cerului si scaparea lutului,/ Tu, iubirea si cununa inaltimilor./ Te salut/ Maica de Lumina datatoare,/ Caci prin jertfa ta,/ Caci prin umilirea ta, / Veacurile se adapa dintr-ale Crucii izvoare./ Si prin inima ta, Regina,/ Prin inima ta inregita,/ Se vad zorile,/ Se zaresc poienile,/ Se incuprind ieslea si altarul Bisericii Petrine,/ Unde Preotul cel Vesnic,/ Savarseste mare Liturghie” (Dan Bodea, Ave Maria)

Identificarea Mariei, mama lui Isus, cu Miriam, sora lui Moise, semnifica o tema cardinala a tipologiei crestine, pe care doar sulurile Bisericii Catolice si Apostolice le detine. Comentand cuvintele psalmului: „in mijlocul lor erau fecioare care cantau din tamburine” (In medio iuvenculae tympanistriae), Sfantul Augustin o numeste pe fecioara Maria „nostra tympanistria”, deoarece asemenea lui Miriam, ea s-a aflat in fruntea fiilor lui Isreal, ea le-a fost stea indrumatoare celor alesi, ea le-a usurat strabaterea desertului si ajungerea in plinatatea Sionului: „O, tu, nascatoare a Cuvantului vesnic,/ Cum ai purtat alesele, dragele spice/ Spre zi de Sabat.../ O, tu, cea plina de har,/ Mareste-l pe cel din inaltimi,/ Caci tu Regina esti,/ Si de pe tronul slavei ne chemi si ne indrumi,/ Ca sa scapam de-a lanturilor sclavie,/ De-a neascultarii trandavie” (Dan Bodea, O, tu, cea plina de har).