Baiatul care a furat calul lui Attila

Prinsi intr‑o capcana, un put in mijlocul padurii, doi copii, fratele cel Mare si fratele cel Mic, incearca sa supravietuiasca si sa gaseasca o cale de salvare. Timp de saptamani intregi, asupra lor se abat suferinte greu de imaginat: foame, sete, frig, spaima, o lenta degradare a sanatatii fizice si a celei mintale. Limbajul urmeaza traiectoria acestei degradari, pornind de la concizia rece a socului initial si ajungand la completa destramare a sensului caracteristica delirului, la poezie descatusata, la strigat pur in numele tuturor celor prinsi in capcana. Eliberarea din capcana este prilejul unei izbucniri de violenta care aduce si lumina asupra situatiei initiale, ramasa neexplicata pe tot parcursul calvarului indurat de cei doi copii, dar si o bresa spre realitatea lumii in care traim.

„– Cand iesim afara, facem o petrecere.

– O petrecere?

– Da.

– Din‑aia cu baloane, cu lumini si cu prajituri?

– Nu, din‑aia cu pietre, cu torte si cu esafoade.“