Biserica singuratatii

„Biserica singuratatii”, ultimul roman al Graziei Deledda, laureata a Premiului Nobel pentru Literatura, tradus pentru prima oara in limba romana de cunoscutul italienist Stefan Damian si publicat in Colectia „Longseller” a Editurii Scoala Ardeleana.

„Concezione nu studiase, nu citea decat cartea ei de rugaciuni, dar era inteligenta, si singuratatea si atavismul dezvoltasera in ea, zi de zi, tot mai mult, ca si in pastorii din munti, un concept filosofic primordial, de bun-simt, despre viata, aproape stoic. Intelegea foarte bine ca boala era, in raport cu iubirea, ca un fel de legatura, un legamant, o piedica asemenea multor altora, si ca trebuia sa lupte cu simturile, cu visurile, tocmai cu instinctele desteptate chiar de acea opreliste, dar incerca bucuria, gustul durerii, la fel ca multa lume rafinata.” (GRAZIA MARIA COSIMA DAMIANA DELEDDA)

"In Biserica Singuratatii, protagonista este boala, in dublul ei aspect: cel fizic si cel sufletesc; conjugate, acestea conduc la continue framantari, amanari, neparticipari. Lipsa de perspectiva reduce protagonista la rolul de vestala, de intretinere a focului sacru al trecutului maret, al fidelitatii fata de acesta, subminat de neputinta societatii moderne de a-l intelege." (STEFAN DAMIAN)

"Ultimul si cel mai pregnant autobiografic roman al Graziei Deledda, Biserica singuratatii, spune povestea Mariei Concezione, o frumoasa cusatoreasa dintr-un Nuoro indepartat al unei Sardinii arhaice, care traieste drama unui diagnostic cumplit: cancer de san, o boala fatala care ii schimba atat propria viata, cat si destinele celor din jurul sau. Un roman pus pe hartie acum aproape o suta de ani, demonstrand insa o sensibila acuitate vizionara, in care Cancerul si Singuratatea capata carnatia unor personaje cat se poate de reale. O poveste despre suferinta, iubire si reprimarea sexualitatii, despre boala perceputa ca raspuns divin la pacatele genealogice ori la propriile greseli, despre vinovatie, depresie, frica de moarte si resemnare, despre curaj, credinta si incredere in sine, despre onoare, calomnie, prejudecati, misoginism si conditia femeii intr-o societate patriarhala." (ALINA HUCAI)

„Primavara este fatala pentru femei. Ca si pamantul, si ele au nevoie, in acest anotimp, sa infloreasca, sa se bucure, sa incolteasca. Iubirea este cel mai bun polen pentru ele. Totul merge struna cand este iubire: altceva nu mai conteaza in viata, fiindca viata insasi este esenta si sfarsitul iubirii. Daca tu, draga mea prietena, te-ai fi maritat acum zece ani, azi ai avea in jurul tau trei sau patru copii, sa stea in tovarasia florilor, pasarilor si, mai ales, a inimii tale. Dar poate ca te-ai uitat la alte lucruri vane din viata si acum te distrugi, te consumi incet, esti ca o migdala care se usuca in coaja ei inainte de-a ajunge sa se coaca.” (GRAZIA DELEDDA)

Grazia Maria Cosima Damiana Deledda (n. 27 septembrie 1871, Nuoro, Sardinia, Italia – d. 15 august 1936, Roma, Italia, reinhumata, in 1959, in Biserica-Muzeu La Chiesa della Madonna della Solitudine din Nuoro) este laureata a Premiului Nobel pentru Literatura in 1926 „pentru scrierile sale de inspiratie idealista in care zugraveste, cu claritate plastica, viata de pe insula sa natala [Sardinia], si pentru profunzimea si simpatia cu care se apropie de problemele existentei omenesti.”