Cantec pentru Polina

Unii barbati trec mai departe. El s-a lasat ruinat de dorul ei.

Se spune ca timpul vindeca orice rana. Dar pentru Hannes Prager, timpul a fost doar o minciuna lunga de decenii. In timp ce lumea din jur isi vede de viata, Hannes a ramas blocat in secunda in care Polina a plecat. Nu a mai iubit pe nimeni dupa ea. Nu a mai atins pe nimeni cu adevarat. A ales sa traiasca intr-o armura de tacere, langa o alta femeie pe care o respecta, dar pe care nu o va iubi niciodata, pentru simplul motiv ca sufletul lui a ramas amanetat definitiv la marginea oceanului, langa Polina. Acesta este prototipul absolut al barbatului care tanjeste: dur, inaccesibil si rece pentru intreaga lume, dar complet ingenuncheat, vulnerabil si devorat de amintirea unei singure femei.

Munca bruta pentru un suflet care refuza sa uite.

Ca sa nu innebuneasca sub greutatea propriilor ganduri, Hannes isi pedepseste corpul. Cara piane de jumatate de tona pe scarile stramte din Hamburg, strangand din dinti pana cand incheieturile ii albesc. Isi ruineaza umerii si isi stoarce ultimele picaturi de energie intr-un efort disperat: vrea ca durerea fizica sa acopere dorul sfasietor din piept. Dar oricat de grele ar fi pianele pe care le cara, amintirea ei nu devine mai usoara. Melodia pe care i-a compus-o cand erau mici inca tipa, ca un sonet pe care i-a fost frica sa-l asculte pana la capat. Pentru ca Hannes este barbatul care ar prefera sa surzeasca decat sa uite cum suna inima ei. Barbatul care, atunci cand inchide ochii in intuneric, nu aude linistea orasului, ci zvacnirea sangelui din venele Polinei si parfumul ei cu iz de ocean.

Clipa in care armura se darama

Anii au trecut. Hannes a invatat sa simuleze o existenta normala. Pana in ziua in care un seif vechi este fortat, iar la lumina iese o scrisoare cu un mesaj pe care l-a asteptat o viata intreaga:

„Uneori, cand mi se pare ca nu mai pot, ma gandesc la melodia ta, pe care mi-o cantai cand eram mici. Cred ca am nevoie de tine.”

In acel moment, tot efortul de a fura cativa ani de liniste se prabuseste. Hannes descopera ca tacerea lui nu a fost o salvare, ci o condamnare — si ca femeia pentru care a incetat sa mai cante la pian nu l-a uitat nici ea.

De ce vei fi complet absorbita de acest roman?

• Devotamentul absolut al unui barbat ruinat de iubire: Nu vei gasi aici eroi perfecti sau aroganti. Hannes este definitia barbatului care iubeste pana la obsesie, tacut si devastator
• Tensiune senzoriala pura: O lectura scrisa cu o precizie chirurgicala de Takis Würger (Der Spiegel), unde fiecare atingere, fiecare privire si fiecare amintire are iz de ocean si greutate de plumb
• Catharsisul de care ai nevoie: O poveste care iti va strange inima intr-un cleste emotional doar pentru ca, la ultima pagina, sa te lase sa respiri eliberata, cu ochii in lacrimi.

Cat timp poti fugi de singura persoana care iti dadea sens?

Hannes a incercat sa fuga o viata intreaga. S-a ascuns in munca bruta, in tacere si in compromis. Dar unele iubiri nu sunt facute sa devina amintiri. Sunt facute sa ne bantuie pana cand avem curajul sa le traim pana la capat.

Paseste in povestea barbatului care n-a putut sa uite.

„Tacerea lui Hannes m-a bantuit. O carte ca o spovedanie pentru oricine a iubit o singura data si pentru totdeauna. Te obliga sa privesti in ochi dorul pe care l-ai redus la tacere.” (Mihai Morar - Fain & Simplu)

„Debutul lui Würger a fost un bestseller in Germania sa natala. Temele sale universale, lumea conturata cu maiestrie si ritmul narativ alert reprezinta reteta pentru un succes continuu [...].” (Malcolm Forbes)

„Takis Würger are tot ceea ce critica literara germana inca nu poate suporta, ba chiar dispretuieste: pofta de a povesti. Umor. Dinamism. Empatie. Si, cel mai rau dintre toate: succes.” (Denis Scheck)

„Takis Würger isi urmareste personajele cu atata empatie, incat romanul sau pare o melodie emotionanta.” (Juli Zeh)

„Cartea este, in esenta, un basm. Dar unul care nu ar fi fost posibil fara internet.” (Susanne Schramm)

„O adevarata bucurie sa o citesti.” (Ruhr Nachrichten)

„Takis Würger stapaneste arta de a contura, din doar cateva tuse abile, personaje pline de viata si uneori de-a dreptul nebunesti.” (Ronald Meyer-Arlt)

„Este, de asemenea, o carte care celebreaza valoarea comunitatii – fie ea intre colegi de apartament, prieteni sau colegi de munca.” (Franziska Spiecker)

„Umor, muzica si iubire in vremuri de incertitudine. Pur si simplu un balsam pentru suflet.” (Claudio Armbruster)

„Poti savura cu adevarat stilul narativ al lui Würger si te poti indragosti de personajele sale fermecatoare.” (Katrin Kaiser)

„La fel ca protagonistul sau, autorul gaseste tonul potrivit, bland si concis – ceea ce transforma cartea intr-o bijuterie literara delicata, plina de personaje adorabil de excentrice.” (Kathrin Brack)

„Würger a scris o poveste despre o iubire fragila, ilustrand personaje autentice, convingator de ciudate, care evadeaza din tiparele conventionale.” (Jan Sting)

„Würger povesteste despre legatura dintre doi tineri, avand muzica drept fir rosu, intr-un mod cu adevarat minunat si emotionant.” (Westdeutsche Allgemeine Zeitung)

„Romantica, linistita si usoara ca un vis. Pur si simplu superba!” (Berliner Zeitung)

„Würger contureaza personaje care cuceresc iremediabil cititorul: exuberante, originale, debordand de emotie si atmosfera. El imprima povestii o tensiune secreta — fie prin ecoul vibrant al Polinei in memoria muzicala a lui Hannes, fie printr-o rasturnare brusca de situatie, cum ar fi succesul neasteptat al protagonistului in calitate de pianist si compozitor.” (Luigi Forte)

„O intriga a emotiilor suspendate, trasata cu o lejeritate uluitoare direct pe teritoriul inimii.” (Patrizia Lazzarin)

„Un roman despre prietenie si dragoste, despre diferentele de ritm interior si despre forta muzicii — pe care autorul o descrie ca avand o putere magica, salvatoare, ce ii atinge pe toti cei care o asculta. Accentele sale amintesc de Parfumul lui Patrick Süskind: daca acolo mirosul era poarta spre absolut, aici auzul devine dimensiunea prin care se desfasoara cautarea existentiala si modalitatea de a fascina oamenii. [...] Un mesaj vizionar despre natura duala a umanitatii, aflata intr-o permanenta cautare a echilibrului: ratiune si simtire, rationalitate si emotie, instinct si gandire. Würger abordeaza diferentele culturale prin alegerea unui protagonist turc si a unuia german, concentrandu-se pe regasirea de sine, pe complexitatea drumului de urmat, pe ranirea involuntara a celor care ne iubesc, pe neintelegerile care pot eroda prieteniile, dar si pe obstacolele si surprizele pe care ni le rezerva oamenii intalniti pe parcurs.” (Francesca Vitelli)

„Un roman cald si profund emotionant, o carte pe care vei dori sa o dai mai departe imediat ce ai intors ultima pagina.” (ZIN Magazine)

„O poveste plina de caldura, cu un aer aproape de basm, despre muzica, pierdere si o cautare care nu se sfarseste niciodata.” (AD Mezza)

„Una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit anul acesta.” (Susan Smit)

„Un roman care iti incalzeste sufletul si ti-l frange in acelasi timp, scris intr-o proza de o frumusete absoluta.” (MAX Magazine)