Capra cu trei iezi

Publicata in revista Convorbiri literare, la sfarsitul anului 1875, povestea Capra cu trei iezi aniverseaza 150 de ani in bibliotecile noastre.

 

„Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau; iara cel mic era harnic si cuminte“ – asa incepe poate cea mai cunoscuta poveste romaneasca din toate timpurile. Inspirata de Fratii Grimm, inclusa in manualele scolare, adaptata pentru teatru si film, Capra cu trei iezi are astazi parfumul nostalgiei pentru generatii intregi, care si-au inceput cu aceste randuri cariera de cititori.

 

Nascut, dupa propria-i marturisire dintr-un fragment de biografie, la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, dupa un inscris oficial), ION CREANGA a fost primul dintre cei opt copii ai lui Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti, Neamt, si ai sotiei sale Smaranda, nascuta Creanga. Dupa ce urmeaza, pe rand, cursurile scolilor din Humulesti, Brosteni si Targu-Neamt (1846–1853), apoi pe ale Scolii Catihetice din Falticeni (1854–1855), ajunge sa studieze la Seminarul de la Socola (Iasi). In 1859 se casatoreste cu Ileana Grigoriu si este hirotonisit diacon. Un an mai tarziu se naste unicul sau fiu, Constantin. Dupa un parcurs intortocheat, care include printre altele inscrierea la Facultatea de Teologie, curand abandonata, si la Scoala Normala Vasiliana de la Trei Ierarhi, al carei director era Titu Maiorescu, ocupa prin concurs, in 1864, postul de institutor la Scoala primara de la Trei Ierarhi. In 1865 absolva Scoala Normala. Este apoi institutor si diacon. Alcatuieste manuale scolare.

 

In 1871, refuza sa mai respecte cutuma si apare in biserica tuns si cu palarie. Publica Invatatoriul copiilor – carte de cetit in clasele primare de ambele sexe cu litere, slove si buchi, cuprinzand invataturi morale si instructive, alaturi de C. Grigorescu si V. Raceanu; manualul avea sa primeasca patru ani mai tarziu, alaturi de Metoda noua de scriere si cetire pentru uzul clasei I primare, avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea in scoli. In 1873 semneaza cateva articole despre care se considera ca ar aduce atingere preotimii si este destituit din cler, pierzand totodata si slujba de institutor. In acelasi an obtine divortul, dupa ce se retrasese la „bojdeuca din Ticau", impreuna cu Tinca Vartic, alaturi de care isi va petrece intreaga viata. In 1874 isi primeste inapoi postul de institutor. Ii sunt publicate cateva povestiri si poezii.

 

In 1875, il cunoaste pe Mihai Eminescu, numit intr-o comisie de examinare a cartilor didactice din Iasi. Cu ajutorul lui ajunge in cercul Junimii si incepe sa publice constant povesti si povestiri in Convorbiri Literare. Din 1880, la sfatul bunului sau prieten Eminescu, incepe sa puna pe hartie Amintiri din copilarie. In anii urmatori se implica in diverse proiecte de manuale, isi vede tiparite primele trei parti din Amintiri. Starea sa de sanatate se inrautateste. Vestea mortii lui Eminescu il afecteaza foarte mult. Dupa ani de suferinta si numeroase concedii de boala, Creanga se stinge in noaptea de 31 decembrie 1889, in urma unui atac cerebral. Partea a IV-a din Amintiri din copilarie va fi publicata postum, in anul 1892.