Centrul vietii. Cum ne gasim sensul intr-o lume care ne imprastie

O carte a timpurilor noastre, pentru omul risipit intre griji si ecrane, care tanjeste sa-si adune din nou inima in jurul lui Dumnezeu.

Traim conectati permanent si suntem tot mai singuri. Avem de toate, dar inima ramane flamanda. Alergam dupa inca ceva, mai nou si mai bun, si uitam sa ne mai intrebam incotro. Parintele Cristian Galeriu ne opreste din aceasta goana si, cu intelepciunea mostenita de la bunicul sau, parintele Constantin Galeriu, ne arata drumul inapoi spre o viata cu sens.

Cartea de fata te ajuta sa deosebesti grija de ingrijorare, sa te rogi simplu si sa ierti din inima, dar si sa descoperi cum se traieste credinta acasa, cum se trece prin incercari cu inima intreaga si cum iubirea merge mai departe chiar si dincolo de moarte. La final, iti lasa in suflet nadejdea, forma crestina a curajului, si linistea de a sti ca Dumnezeu iti poarta de grija.

„Conflictele, crizele economice, nedreptatea, catastrofele, presiunea retelelor sociale si aparitia inteligentei artificiale pot crea impresia ca lumea isi pierde temeliile. In fata lor, intrebarea credintei devine inevitabila: cum mai poate omul sa creada atunci cand realitatea pare sa contrazica bunatatea si purtarea de grija ale lui Dumnezeu?”(Parintele Cristian Galeriu)

„Pe Parintele Galeriu l-am ascultat cand aveam vreo 14 ani, la o conferinta in Timisoara, si nu am vazut un om, am vazut un sfant cu o inteligenta ascutita. M-au marcat imaginea lui, cuvantul lui si privirea care imbratisa toata sala. Ma bucur ca nepotul Parintelui Galeriu, Parintele Cristian Galeriue un om cu har si cu asa o iubire de oameni.” (Corina)

„Raiul il gasim si in darul pe care il primim de la celalalt. Zideste in ambele sensuri: si pe cel ce ofera, si pe cel ce primeste. Multumesc pentru invataturi, Parinte Cristian Galeriu.” (Maria)

„Parca sunt transmise din vesnicie aceste vorbe ziditoare! Ajung drept la inima si o intorc spre Cer. Domnul sa va dea sanatate si ani multi, ca sa ne mai daruiti asemenea cuvinte!” (Irina)