Crestinul si moartea

Biruinta lui Hristos asupra mortii este fundamentul intregii doctrine a Bisericii, a carei invataturi este zadarnica daca Domnul nu a inviat cu adevarat din morti (cf. 1 Cor 15:17). In mod similar, Biserica trebuie sa se indrepte catre Cel Inviat pentru a-i denunta pe „stapanitorii intunericului acestui veac” (Efeseni 6:12) – ce se mentin in umbra –, pentru a dezvalui unitatea ascunsa care sta la baza comportamentului (aparent) contradictoriu manifestat in societatile noastre secularizate, care fug de moarte alegand-o (cf. eutanasia) si aleg moartea fugind de ea (cf. „tratamentele agresive” menite sa prelungeasca viata cu orice pret).

"Socrate le spune prietenilor sai, intr-un faimos dialog, ca un adevarat filosof trebuie sa-si petreaca viata pregatindu-se pentru moarte si, in acelasi timp, ca a-ti lua propria viata este un lucru rusinos. Aceasta viata, care este o pregatire pentru moarte, ar parea sa fie traita, cel putin dintr-un anumit unghi, pentru a deveni un intreg – insemnand o pregatire pentru moarte, dar nu o incercare precipitata de a ajunge la moarte. Este vorba de ideea ca, pana cand o viata nu este traita in intregimea ei, ea nu poate fi vazuta ca un intreg si nu poate fi cunoscuta ca fiind frumoasa, nobila sau buna.

Dar, pentru Socrate, pregatirea pentru moarte, pe tot parcursul vietii, inseamna mai mult decat aceasta ducere la final a vietii, in intregimea ei. Inseamna si trecerea catre ceva mai bun. Implinirea care vine odata cu ducerea la capat a acestei vieti traite intr-un anumit mod inseamna pregatirea pentru intrarea intr-o alta sau intr-o noua viata. Din acest motiv, chiar si cel mai simplu crestin este chemat sa devina un filosof socratic. Aceasta este insasi filosofia de la baza crestinismului: ca viata este o pregatire pentru moarte si ca, pentru a ne pregati in mod adecvat pentru moarte, trebuie, in fond, sa traim in mod autentic." (DAVID S. CRAWFORD)