Critica ratiunii negre

Nu cu multa vreme in urma, ordinea lumii era intemeiata pe un dualism inaugural care, el insusi, isi gasea o parte din justificari in vechiul mit al superioritatii rasiale. in nevoia ei avida de mituri destinate fondarii puterii sale, emisfera occidentala se considera drept centrul globului, tara natala a ratiunii, a vietii universale si a adevarului umanitatii. Cartierul cel mai "civilizat" al lumii, Occidentul singur inventase un "drept al oamenilor". De unul singur, reusise sa constituie o societate civila a natiunilor, inteleasa ca un spatiu public de reciprocitate a dreptului. De unul singur se afla la originea unei idei a fiintei umane posesoare de drepturi civile si politice permitindu-i sa-si dezvolte puterile private si publice ca persoana, cetatean apartinind genului uman si, ca atare, vizat de tot ceea ce e omenesc. De unul singur codificase o serie intreaga de cutume acceptate de diferite popoare si cuprinzind ritualurile diplomatice, legile razboiului, drepturile de cucerire, morala publica si bunele maniere, tehnicile comertului, ale religiei si ale guvernarii. Restul - figura a neasemanatorului, a diferentei si a puterii pure a negativului - constituia manifestarea prin excelenta a existentei obiectuale. Africa, de maniera generala, si Negrul, in particular, erau prezentati ca simbolurile implinite ale acestei vieti vegetale si marginite. Figura in exces fata de orice figura si deci funciarmente cu neputinta de figurat, Negrul indeosebi era exemplul desavirsit al acestei fiinte-alta, profund afectate de vid, si a carei dimensiune negativa sfirsise prin a patrunde toate momentele existentei - moartea zilei, distrugerea si pericolul, noaptea de nepovestit a lumii.