Disonanta cognitiva. Noi perspective asupra unei teorii fundamentale pentru psihologie

Ce procese mentale au loc atunci cand o persoana stie ca face ceva nesanatos? Ce se intampla cu o persoana onesta care spune o „minciuna nevinovata"? Daca trebuie sa alegem intre doua variante la fel de atragatoare, cum se schimba modul in care judecam valoarea optiunilor dupa ce alegerea a fost facuta?

In 1954 Leon Festinger a formulat teoria disonantei cognitive pentru a descrie fenomenul psihic care apare in astfel de situatii. In anii care au urmat, disonanta cognitiva a devenit un pilon central al psihologiei. Volumul de fata cuprinde atat prima formulare a teoriei disonantei cognitive si comentariile lui Festinger la 30 de ani de la lansarea acestei teorii, cat si o serie de idei si studii ingenioase ale unui colectiv de cercetatori din Canada, Franta, Japonia si Statele Unite, a caror intentie comuna a fost intelegerea mai profunda a fenomenului de disonanta cognitiva si a legaturilor sale cu procesele motivationale.

Eddie Harmon-Jones este profesor de psihologie la University of New South Wales. Cercetarile sale se centreaza pe studiul emotiei si motivatiei, implicarea lor in procesele sociale si cognitive si substratul lor fiziologic. A scris peste 200 de articole pe aceasta tema.

In timpul scurs de la prezentarea sa de catre Festinger, acum mai bine de saizeci de ani, teoria disonantei cognitive a continuat sa genereze cercetari, revizuiri si controverse. Unul dintre motivele pentru care teoria a fost atat de productiva este ca ea a fost enuntata in termeni generali si abstracti. Ca urmare, poate fi aplicata unei palete largi de teme din psihologie care implica interactiunea dintre cognitie, motivatie si emotie.

O persoana poate avea cognitii despre comportamente, perceptii, atitudini, convingeri si sentimente. Cognitiile pot fi despre sine, despre o alta persoana, despre un grup sau elemente din mediu. Teoria este relevanta pentru multe subiecte diferite, nu doar pentru unul.-Eddie Harmon-Jones si Judson Mills