Duminicile iubirilor pierdute

Necunoscandu-si propria poveste, Justine, in varsta de 21 de ani, este fascinata de povestea lui Hélène, o rezidenta de aproape o suta de ani a azilului de batrani unde lucreaza ca infirmiera medicala. Viata ei este un roman: intalnirea cu Lucien in 1933, dragostea lor, razboiul, evreul Simon ascuns in pivnita, tradarea, Gestapo-ul, deportarea... Treptat, Justine ii smulge batranei secrete grele si ajunge sa le confrunte pe cele ale propriei familii.

Deopotriva amuzant si melancolic, Duminicile iubirilor pierdute este un roman al trecutului, al prezentului si al iubirilor nerecunoscute.

„Un roman frumos despre amintiri si mosteniri, evidentiat de o scriitura sensibila.“ (L’Express)

„O eroina originala si simpatica, un univers surprinzator, o povestitoare foarte talentata.“ (Elle)

„Ma numesc Justine Neige. Am douazeci si unu de ani. De trei ani lucrez la caminul de batrani  La Hortensii. Sunt infirmiera. De obicei, caminele de batrani poarta nume de copaci, precum La Tei sau La Castani. Dar al meu a fost construit pe niste tufe de hortensii. Asa ca nimeni nu a mai cautat nume de arbori, chiar daca intreaga cladire se afla la marginea padurii.

Doua lucruri imi plac in viata: muzica si oamenii de varsta a treia. Sambata, cam o data la trei saptamani, dansez la clubul Paradis, aflat la treizeci de kilometri de Hortensii. Clubul este un fel de cub din beton armat plantat in mijlocul unei campii, cu o parcare improvizata unde fac cateodata schimb de saruturi frantuzesti cu baietii, pe la ora cinci dimineata.

Ii iubesc, desigur, si pe fratele meu Jules (de fapt, este varul meu), si pe bunicii din partea tatalui meu decedat. Jules este singurul tanar din casa unde mi-am petrecut copilaria. Am crescut cu persoane de varsta a treia prin preajma.

Am sarit peste o generatie.
Viata mea se imparte in trei: am grija de batrani ziua, ii ascult noaptea si dansez sambata, ca sa imi redobandesc linistea sufleteasca pierduta in anul 1996, din cauza varstei a doua.“ (Duminicile iubirilor pierdute, Valérie Perrin)

VALERIE PERRIN s-a nascut in 1967 in Remiremont, Franta. A crescut in Burgundia si s-a stabilit la Paris in 1986. Romanul ei de debut, Duminicile iubirilor pierdute (Les Oubliés du dimanche, 2015), a castigat Booksellers Choice Award si a fost bestseller mult timp dupa publicare. Al doilea roman al sau, Apa proaspata pentru flori (Changer l’eau des fleurs, 2018), a castigat Premiul Maison de la Presse si a fost tradus in peste 30 de limbi.

Le Figaro littéraire a numit-o pe Perrin unul dintre cei mai bine vanduti zece autori din Franta in 2019, iar in Italia, Apa proaspata pentru flori a fost cea mai bine vanduta carte din 2020. In 2021 i-a aparut cel mai nou roman, Trei (Trois). Valérie Perrin locuieste acum in Normandia.