Eminescu. Visul chimeric

„Cand le povestesc uneori studentilor mei ca am apucat sa-l vad in copilarie pe Calinescu, ca i-am cunoscut mai tarziu pe Cioculescu si pe Geo Bogza, ca am stat de vorba cu Marin Preda si cu Nichita Stanescu pe cand eram eu insumi student, mi se pare intotdeauna ca ma privesc cu neincredere. Si nu pentru ca nu m-ar socoti destul de batran ca sa fi participat la acele lumi scufundate, ci pentru ca insesi acele lumi au pentru ei, ca si locuitorii lor, transparenta destramata a irealului. Nu l-am cunoscut pe Eminescu, nu sunt nici chiar asa de batran. De multe ori m-am gandit insa cum ar fi fost. Au fost sute, mii de oameni care l-au vazut si l-au auzit, si carora asta nu li s-a parut nimic deosebit. Caci, fireste, Eminescu a deve­nit cu ade­varat Eminescu abia dupa boala si moarte. Pana atunci era un ziarist in forfota bucuresteana, puteai sta langa el in tramcar sau intr-o berarie, iar daca cineva ti-ar fi zis: "Asta-i poetul Eminescu", poate ca i-ai fi aruncat o a doua privire." (Mircea Cartarescu)