Eternul feminin si teatrul

„Textele antologate reprezinta doar o mica parte din operele de valoare dedicate femeii in literatura austriaca a celei de a doua jumatati a secolului XX. Actor literar nou, femeia nu mai este doar partenera barbatului, ea are un univers autonom, extrem de bogat si contradictoriu. Personajele feminine nu mai sunt o umbra a barbatilor in preajma carora se afla. Cum nu se poate mai bine subliniaza aceasta schimbare de pozitie nuvela care este de fapt un frumos monolog dramatic, Eu sunt Ofelia de Gertrud Fussenegger. Discursul narativ nemaifiind dominat de personajul central de obicei masculin ori reprezentat de o femeie care gandeste ca un barbat, in literatura victoriana - capata o pluralitate speciala, o polivalenta care ii maresc nu numai farmecul si imprevizibilul si ofera posibilitatea unei constructii narative de nebanuita profunzime si intensitate. Un astfel de conflict se regaseste in Clara S. de E. Jelinek.

Austria este tara cu prima femeie careia i s-a inmanat premiul Nobel pentru pace (Suttner). Miscarea feminista, in incercarea ei de a pozitiona femeia la egalitate cu barbatul, a avut si multe exagerari si initiative discutabile, dar a reusit sa impuna o imagine noua, mai aproape de realitatea nemijlocita. Recunoasterea problematicii feminine ca tema sociala si politica majora in Austria este, nu in ultimul rand, si meritul scriitoarelor care se impun pe scena literara, dupa razboi. Ilse Aichinger, Christine Lavant, dar mai ales Ingeborg Bachmayer aduc un suflu nou in literatura. “ - Dan Stoica