Insula Tokyo

Roman distins in anul aparitiei cu Premiul Junichiro Tanizaki si ecranizat, in 2010, in regia lui Makoto Shinozaki, intr-o productie cu actrita Tae Kimura in rolul principal. 

Cateva zeci de naufragiati japonezi isi gasesc pe rand refugiul pe o insula din largul Filipinelor. Kiyoko, singura femeie din tot grupul, ajunge acolo printre primii, alaturi de sotul ei, care dispare insa curand. Aflata la mijlocul vietii, Kiyoko devine obiectul dorintelor tuturor celorlalti naufragiati si isi intra repede in rolul de femeie fatala: pe aind, fiecare sot (obtinut prin tragere la sorti!) isi gaseste moartea in conditii misterioase.

Pe insula apare si un al doilea grup de naufragiati, al chinezilor, care se dovedesc a fi foarte practici si inventivi, ajungand sa-si creeze din resturile de pe insula un sistem de supravietuire ingenios, in timp ce japonezii isi risipesc energia cu obiecte artizanale decorate fantezist si cu alte lucruri la fel de fara rost.

In scurt timp, cele doua clanuri incep sa nu se mai inteleaga; nu e greu de priceput ca rivalitatile lor nu sunt doar economice...

In aceasta alegorie a la Daniel Defoe, Natsuo Kirino urmareste cu exactitate aproape mecanica raporturile de forte ce se nasc intr-o comunitate inchisa; ea reuseste sa jongleze admirabil cu umorul si cruzimea, fara sa piarda din vedere tema principala a romanului: locul femeii japoneze in contemporaneitate.

 „Kiyoko si-a scos rochia neagra si zdrentuita. Goala, a intrat in mare... «Azi joc rolul principal si trebuie sa fiu frumoasa», si-a spus, zambind fara voie. Intotdeauna si oriunde s-ar fi aflat, avea rolul principal. Pe insula era in centrul atentiei si toti se intreceau sa-i intre in gratii...Dintre cei treizeci si doi de locuitori ai insulei, ea era singura femeie... Cate lupte pe viata si pe moarte nu se dadusera pentru ea, cea de acum? I-a venit din nou sa zambeasca. Oare cate femei, pe lumea asta, erau la fel de dorite de barbati precum era ea?“