Jurnalul unei tinere fete

Anne este o tanara adolescenta care a supravietuit o vreme celei mai mari tragedii cunoscute de lumea moderna – holocaustul - si care a pastrat o atitudine triumfatoare si sfasietor de umana pe tot parcursul calvarului ei.

Volumul de fata prezinta o versiune completa in care sunt incluse consemnarile din jurnal care fusesera omise din editia initiala din motive de cenzura, dar si din dorinta tatalui fetei si totodata unicul supravietuitor, Otto Frank, de a proteja intimitatea familiei sale. Astfel descoperim si o adolescenta care se framanta si incearca sa faca fata propriei sexualitati pe cale sa se afirme, conflictelor mama–fiica, la fel ca multe alte tinere de varsta sa. Si, ca orice adolescenta, oscileaza intre comportamentul lipsit de griji al unui copil si preocuparea matura a unui adult. In paginile acestui jurnal Anne ne apare mai umana, mai vulnerabila si mai plina de vitalitate ca niciodata.

Jurnalul unei tinere fete are marele merit de a fi fost publicat imediat dupa terminarea razboiului, inaugurand, de fapt, seria publicatiilor de jurnale ale adolescentilor captivi in ghetouri sau lagare, sau pur si simplu persecutati in orasele si satele lor, care aveau sa fie publicate abia cateva decenii mai tarziu.

Asa cum afirma unul dintre primii admiratori ai scrierii lui Anne Frank, Jan Romein: „Acest jurnal aparent inconsecvent scris de un copil, acest «de profundis» rostit de o voce de copil, intruchipeaza toata hidosenia fascismului, mai mult decat toate probele de la Nürnberg la un loc. Pentru mine, soarta acestei fetite evreice simbolizeaza cea mai cumplita crima savarsita de niste minti absolut diabolice.

Pentru ca cea mai oribila crima nu este distrugerea vietii si a culturii ca atare – ci nimicirea surselor culturii, distrugerea vietii si a talentului numai de dragul unei placeri nebune de a distruge”. Si Anne Frank vorbeste in numele celor sase milioane de victim ale Holocaustului.

„O ascunzatoare… unde o sa ne ascundem? In oras? La tara? Intr-o casa? Intr-o coliba? Cand, unde, cum…? Erau intrebari pe care nu aveam voie sa le pun, dar care imi alergau prin minte. Margot si cu mine am inceput sa ne impachetam cele mai importante lucruri intr-un ghiozdan. Primul lucru pe care l-am pus inauntru a fost acest jurnal, apoi bigudiuri, batiste, carti de scoala, un pieptan si cateva scrisori vechi. Preocupata de gandul ca voi merge in ascunzatoare, am indesat cele mai nebunesti lucruri in ghiozdan, dar nu-mi pare rau. Pentru mine, amintirile conteaza mai mult decat rochiile” (8 iulie 1942).