Mame

Casele de copii au fost una dintre cele mai mari orori ale regimului comunist din Romania. Intunericul, lipsurile, umilintele, abuzurile, abandonarea oricaror sperante sint incercari de netrecut pentru adulti, insa in cazul copiilor intrec orice imaginatie. Nicolae Avram reuseste sa depaseasca simpla descriere a acestor atrocitati si, violent, personal, il face pe cititor sa simta in profunzime ce au simtit cei carora li s-a furat atit de brutal inocenta in orfelinate. Incarcata de un lirism negru, Mame spune povestea socanta a unui suflet chinuit (si a citor altora). 

„Mame este de fapt un poem enorm si halucinant, mai exact, abnorm – in sensul ca incalca absolut toate normele imaginabile. Nu doar pe cele ale pudibonderiei lingvistice, ci mai ales pe cele tinute drept etice atit in colectivitatea parcului uman, cit si in intimitate. E greu de gasit vreun tabu pe care imaginatia inspaimintatoare a lui Nicolae Avram sa nu-l transgreseze in aceasta relatare a experientelor infernale ale orfelinilor aproape mitici, despre care se spunea ca sint antrenati pentru a deveni soldatii personali cei mai devotati si cei mai fanatici ai lui Nicolae Ceausescu.” - Radu Vancu

„Unul dintre cele mai puternice si mai de efect texte pe care le-am parcurs in ultima vreme. Mame este un text disperat, scris cu sufletul la gura. O carte extraordinara, cu multe deschideri, cu multe oferte de interpretare. Este si o carte despre comunism, cu posibile iesiri catre parabolic. Pedagogul ca imagine a micului dictator – iata un personaj care se tine minte. E un poem in proza despre oroare. Dar si despre salvare. Una dintre cartile speciale, atipice, curajoase (e nevoie de un mare curaj estetic pentru a risca o asemenea formula).” - Bogdan Cretu