Manifest pentru filozofie

... Pina foarte de curind, filosofia n-a stiut citusi de putin sa gindeasca la inaltimea capitalului, deoarece a lasat cimp liber, pina in strafundul ei, zadarnicelor nostalgii ale sacrului, obsesiei Prezentei, dominatiei obscure a poemului, indoielii asuprta propriei sale legitimitati. Ea nu a stiut sa preschimbe in gindire faptul ca omul a devenit, in mod ireversibil, "stapin si posesor al naturii" si ca nu este vorba aici nici de o pierdere, nici de o uitare, ci de cea mai inalta menire a sa - reprezentata totusi, inca, in stupiditatea opaca a timpului calculat. Filosofia a lasat neincheiata "meditatia carteziana", ratacindu-se in estetizarea vointei si patosul incheierii, al destinului uitarii, al urmei pierdute. Ea nu a vrut sa recunoasca pe fata caracterul absolut al multiplului si nefiinta legaturii. Ea s-a cramponat de limba, de literatura, de scriitura, ca de ultimii reprezentanti posibili ai unei determinari a priori a experientei sau ca de locul pastrat al unui luminis al Fiintei. Ea a declarat de la Nietzsche incoace ca ceea ce incepuse odata cu Platon era pe cale sa apuna, insa aceasta declaratie aroganta ascundea neputinta de a continua acest inceput. Filosofia nu denunta sau nu preamareste "nihilismul modern" decit pe masura propriei sale dificultati de a surprinde locul in care tranziteaza pozitivitatea actuala si a incapacitatii de a concepe faptul ca am intrat orbeste intr-o noua etapa a doctrinei adevarului, care este cea a multiplului-fara-Unu sau a totalitatilor fragmentare infinite si indiscernabile.