Nuvele

Nuvelele lui Rebreanu compun un „continent“ important al – sa acceptam pentru o clipa comparatia – „planetei“ care este opera marelui prozator. „Continent“ bogat, cu forme de relief variate si nu rareori atragatoare – si totusi unul putin frecventat. Exploratorii nu se grabesc sa-l bata in lung si-n lat, „hartile“ pe care le avem sunt aproximative, datand dintr-o epoca mai veche a cartografiei.

Sa ne intoarcem – la urma – la teza principala a acestor pagini: desfasurate in evantai, modelele nuvelisticii lui Rebreanu dau la iveala un prozator cu variate disponibilitati narrative si cu preocuparea continua de a ajunge la perfecta adecvare a procedeelor textuale la o maniera sau alta. Un autor modern, optand pentru o anumita idee regizorala in functie de situatia pusa “in scena” si schimband-o pe cea dintai cand cea de-a doua o cere. Cee ace dovedeste ca Rebreanu n-a fost – orice s-ar zice – prozatorul grav, rece si monochord pe care critica si scoala ni l-au lasat mostenire, ci unul vivace, cu gust pentru experimentarea unor formule diverse. Astfel citite, nuvelele si schitele sale ar putea devein o cheie de lectura a marii opere romanesti si o sansa a ei de recastigare a dreptului la varietate.

Cuprins:

Glasul inimii, Rafuiala, Prostii, Culcusul, Golanii, Dintele, Nevasta, Ocrotitorul, Marturisire, Stranutarea, Vrajmasii, Cearta, Idila de la tara, Cuceritorul, Cersetorul, Bibi, Norocul, A murit o femeie, Catastrofa, Cantecul lebedei, Cuibul visurilor, Itic Strul dezertor, Ghinionul, Omul mic si oamenii mari, La urma urmelor, Cumpana dreptatii, Dincolo, Cinema, Razboiul, Vremuri razboinice, O scena, Divortul.