Perfectiunii ii e frica de noi

Iarina Copuzaru scrie o poezie despre boala si recuperare. Vocea care te acompaniaza in volum este mai intai una de copil, o fetita care pare sa scrie pe viu despre experienta sa, modeland limbajul intr-un univers al copilariei in care inocenta si cruzimea se impletesc. Treptat, vocea migreaza stilistic si ca semnificatie spre maturitate, lasand loc unei noi intrari, nu mai putin tulburatoare, in universul retrospectiv si nostalgic, mereu atins de fetita invariabil atenta la destramarea si recompunerea sinelui si la efectul hamului asupra istoriei familiei.

"O fetita priveste boala in ochi si o diseca, iar ce iese la suprafata nu e o furtuna, ci o ploaie marunta care dureaza." (Ramona Boldizsar)