Persoana intai singular

„Fictiunea inseamna magie. Asta mi-am tot repetat citind Persoana intai singular, stralucitul volum de povestiri al lui Haruki Murakami. Oricum ai vrea sa descrii literatura lui – realism magic, realism supranatural –, Murakami ii pune pe cititorii sai din intreaga lume in fata unor intrebari esentiale pe care numai arta le poate prilejui: ce inseamna sa port cu mine bagajul propriei identitati? Cine este eul din mintea mea raportat la lumea exterioara? Este omul care eram cu ani in urma aceeasi persoana care sunt acum? Poate un nume sa fie furat de o maimuta?” (The New York Times Book Review)

„Un nou volum de povestiri scrise de maestrul rasturnarilor de situatie dintre cele mai enigmatice (...). Personajele lui Murakami nu-si exprima de obicei emotiile, se revolta impotriva urateniei sau a banalitatii lor si sunt intrigate sau speriate de realitatea lucrurilor. Dar majoritatea sunt si filozofi ce reflecteaza chiar la acele lucruri (...). Un volum care trebuie neaparat adaugat in biblioteca fanilor lui Murakami.” (Kirkus Reviews)

„Nu poti purta o discutie despre literatura ultimilor cincizeci de ani fara sa-l mentionezi pe Haruki Murakami, iar Persoana intai singular ne aminteste de ce... Autorul ne ofera opt povestiri relatate la persoana intai: poate sunt memorii, poate e fictiune (...). Murakami estompeaza mereu granitele, lasand in seama cititorului sa decida ce e adevarat si ce nu.” (BookPage)

Haruki Murakami (n. 1949) este unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani. A studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokio. Primul sau roman, Asculta cum canta vantul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) si In cautarea oii fantastice (1982), distins cu Premiul Noma. In 1987 publica Padurea norvegiana, bestseller international, tradus in numeroase limbi si vandut in peste patru milioane de exemplare.

Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio si spiritul japonez (1997) si romanele La capatul lumii si in tara aspra a minunilor (1985), pentru care a primit Premiul Tanizaki, Dans dans dans (1988), Cronica pasarii-arc (1994), nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award, Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul marii (2002) si In noapte (2004), precum si volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a disparut (1993), Dupa cutremur (2000), Salcia oarba, fata adormita (2006) si Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (2007).

In ultimii ani i-au aparut romanele 1Q84 (2009-2010), Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj (2013) si Uciderea Comandorului (2017), volumul de convorbiri cu dirijorul Seiji Ozawa Pur si simplu despre muzica (2011) si volumele de povestiri Barbati fara femei (2014) si Persoana intai singular (2020).