Principele

Dupa mai bine de 500 de ani de la aparitie, Principele se citeste nu doar ca una dintre lucrarile fondatoare pentru stiintele politice, ci si ca o lectie de arta a negocierii. Desigur, Machiavelli a profesat-o in multiplele sale misiuni diplomatice, intr-un moment in care Italia inventa sistemul ambasadelor permanente, si a creat astfel un modus operandi; esential de studiat de catre cei care doresc sa exploreze trecutul negocierii ca practica politica.

Gandirea secretarului florentin conceptualizeaza negocierea caracterizata prin autonomia principelui si prin preocuparea constanta a acestuia pentru secret, indiferent daca este al lui - si trebuie pastrat - sau al altora - si, atunci, trebuie descifrat. Prima mare teza care legitimeaza disimularea in actiunea politica. (Lucian Pricop)

Cunoscut pentru Principele (1513), Niccolò Machiavelli (1469-1527) este, de asemenea, autorul mai multor lucrari, unele la fel de influente pentru gandirea politica a modernitatii: Discurs asupra primelor zece carti ale lui Titus Livius (1513-1521) (o dezicere de conceptele teocratice medievale asupra istoriei, atribuind evenimentelor politice o cauzalitate preponderent umana), Arta razboiului (1521) (in care argumenteaza avantajele recrutarii asupra trupelor mercenare), Istorii florentine (1525) (unde interpreteaza cronicile orasului din punct de vedere istoric), Viata lui Castruccio Castracani (1520), poeme si piese de teatru. In colectia Istoria ideilor politice au mai aparut: Niccolo Machiavelli, Arta razboiului; Sun Tzu, Arta razboiului; Gustave Le Bon, Psihologia multimilor.