Prizonier la japonezi

„La cei 90 de ani ai sai, in momentul aparitiei acestei carti, Prizonier la japonezi. Amintirile unui supravietuitor din al Doilea Razboi Mondial, Alistair Urquhart putea fi invidiat de multi. Avusese o viata lunga. Se bucurase de succes, pornind de tanar ca baiat bun la toate in orasul natal, Aberdeen, si ajungand sa aiba propria afacere. Crescuse copii intr‑o familie fericita. Si, gratie lui Dumnezeu, pana la adanci batraneti, putuse sa‑si urmeze marea pasiune si sa danseze aproape in fiecare seara in salile dedicate special amatorilor acestei arte. Spunea la 90 de ani ca inca isi perfectioneaza foxtrotul lent, dansul pe care il iubise cel mai mult si in care ajunsese sa exceleze.

Asta se vedea din afara. Nimeni nu ar fi vrut sa stie insa ce se intampla in mintea lui noaptea, cand incepeau cosmarurile. Jungla birmaneza. Linia Mortii. Foamea. Setea. Razele soarelui lovind trupurile aproape goale ale prizonierilor. Plosnitele. Malaria. Dizenteria. Holera. Bataia salbatica a gardienilor. Torturile inimaginabile. Decapitarea prizonierilor cu sabia. Dezumanizarea.

Desi a avut o viata foarte lunga, murind in 2016, la 97 de ani, Alistair Urquhart nu a scapat nicio zi de amintirea iadului prin care a trecut. Este motivul pentru care s‑a hotarat, la 90 de ani, sa scrie aceasta carte a prizonierilor uitati, a armatei de fantome de pe raul Kwai, din junglele birmaneze, din maruntaiele vapoarelor iadului, precum Kachidoki Maru. Fiind unul dintre ultimii supravietuitori, a considerat ca este de datoria lui sa spuna ce au indurat el si camarazii sai in prizonieratul japonez. Pentru ca foarte putini au vorbit. Erau asa de traumatizati dupa razboi, ca nu au putut sa spuna nimic, nici macar sotiilor sau rudelor apropiate.

Cartea lui Alistair Urquhart este victoria unui om impotriva salbaticiei tortionarilor in mainile carora cazuse fara sa banuiasca o clipa ororile prin care avea sa treaca.” (ION M. IONITA – Fragment din prefata)