Proza lui Mihai Eminescu

V-ati decis, remarc, sa reimprimati in prestigioasa colectie „Eminesciana” cartea mea de debut (Proza lui Eminescu), scrisa prin 1963 si tiparita in 1964. Sunt, daca fac bine socoteala, 54 de ani de atunci. O carte tinereasca, rodul experientei mele de tanar cercetator („plata in acord”, ceea ce vrea sa zica: din an in Paste) in colectivul „Eminescu” condus de admirabilul Perpessicius. A reprezentat pentru mine, tanar somer, o sansa de salvare. Si, pana la urma, un privilegiu intelectual.

Am copiat, cu mana mea, din manuscrise, scrierile epice ale lui Eminescu si Dictionarul de rime… Studiul pe care vreti sa-l publicati azi (Proza lui Eminescu) este rodul acestei perioade agitate (social, moral si material) din existenta mea. Nu l-am recitit, trebuie sa marturisesc, de la aparitie pana azi. Nici eu nu stiu prea bine de ce. Probabil de teama de a descoperi prea multe naivitati, incongruente, ezitari de tot felul, inevitabile intr-o scriere de debut publicata in 1964.

Unele (cele mai multe) imi apartin, desigur, altele (de ordin ideologic) vin, in mod sigur, de la rigorile ideologice ale timpului. Din aceste motive si din altele (de ordin subiectiv) am ezitat sa recitesc, zic, aceste ambitioase pagini tineresti. Caci, dupa G. Calinescu, Perpessicius, Vianu si ceilalti mari eminescologi, nu-i deloc usor sa-ti incepi cariera de critic literar cu un studiu despre proza „idealista” a lui Eminescu – cum umbla vorba, atunci, in critica oficiala…