Psihologia din punct de vedere empiric. Partea I

„Psihologia din punct de vedere empiric (1874) a lui Franz Brentano (1838–1917) este una dintre cele mai importante scrieri de limba germana din a doua jumatate a secolului XIX si totodata sursa unor teorii epocale atat in sfera filozofiei, cat si in cea a cercetarilor psihologice. Freud si-a dezvoltat psihanaliza distantandu-se de teze fundamentale ale psihologiei lui Brentano, ale carui prelegeri de filozofie le-a frecventat totusi constant. Nu mai putin, insasi fenomenologia husserliana isi afla, in buna masura, fundamentul in gandirea brentaniana. Nu este deci nici o exagerare sa spunem ca intreaga filozofie a psihologiei, precum si actuala filozofie a mintii nu pot fi intelese in resorturile lor ultime fara studiul acestei opere aparute acum 150 de ani.“ (ION TANASESCU)

„Brentano e un tip teribil de inteligent, poate chiar un geniu!… E un om ideal in multe privinte!“ (SIGMUND FREUD)

„Fara Brentano nu as fi scris un rand filozofie!“ (EDMUND HUSSERL)

FRANZ BRENTANO (1838–1917) este autorul care a introdus problema intentionalitatii in filozofia contemporana si una dintre figurile fondatoare ale fenomenologiei si filozofiei analitice contemporane. In copilarie, Brentano a primit o educatie intens religioasa, fapt care i-a influentat atat cariera didactica, cat si problematica filozofica abordata. Dupa ce a studiat cu Trendelenburg la Berlin (1858/59) si cu Clemens in Münster (1859–1861), si-a scris disertatia Despre multipla semnificatie a fiintei la Aristotel (1862), opera care a avut un rol major in geneza problemei fiintei la tanarul Heidegger. In 1866 si-a sustinut tezele de abilitare si a inceput cariera didactica la Universitatea din Würzburg (1866–1873). Publicarea lucrarii lui fundamentale, Psihologia din punct de vedere empiric (1874), reprezinta incoronarea acestei perioade si i-a adus numirea la Universitatea din Viena (1874–1895).

Spre sfarsitul acestei perioade a conceput psihologia descriptiva pe baza careia Husserl si-a dezvoltat fenomenologia. Cea de a iv-a teza de abilitare a lui, „Adevarata metoda a filozofiei este metoda stiintei naturii“, a devenit stindardul Scolii lui Brentano, considerata prima faza a filozofiei austriece. De asemenea, Freud, si el elev al lui Brentano, si-a dezvoltat psihanaliza prin opozitie cu tezele psihologiei brentaniene. Dincolo de psihologie, Brentano a conceput o metafizica de inspiratie aristotelic-tomista in acord cu conceptia pozitiva a lui Comte si Mill asupra sarcinilor si metodei stiintei naturii. Psihologia si metafizica descriptiva brentaniana, ontologia mintii si teoria lui etica, despre care G.E. Moore afirma ca nu cunoaste nici o cercetare etica comparabila cu ea, constituie cele mai importante realizari teoretice ale sale, studiate intens si dezvoltate de filozofi analitici precum Roderick M. Chisholm si de autori preocupati de dezvoltarea dimensiunii analitice a filozofiei austro-germane.