Pusca de vanatoare

O proza poetica devenita clasica, de o intensitate emotionala extrema, in care insingurarea orientala nu poate fi atinsa nici de iubire si nici de moarte. Publicata in 1949, nuvela Pusca de vanatoare isi pastreaza intacta forta de seductie, in 2023 fiind adaptata pentru scena de Serge Lamothe, avandu-i ca protagonisti pe Miki Nakatani si Mihail Barisnikov, intr-un spectacol semnat de François Girard.

Este oare cu putinta ca o pusca de vanatoare dintr-un poem aparut intr-o revista cinegetica sa lege patru destine? Poate sa ucida o pusca pe tragaciul careia nu apasa nimeni? De ce moare altcineva decat femeia luata in catarea armei? Cine e vanatul si cine vanatorul? Cum poate fi aparata cu pusca o amintire? Ce se intampla cand un jurnal nu este aruncat in foc? Dar atunci cand scrisorile ranesc mai tare decat gloantele? Cititorul nu trebuie sa imbrace un chimono ca sa poata raspunde la toate aceste intrebari. E suficient sa-si lase deoparte ochelarii de european si sa patrunda linistit in aceasta nespus de frumoasa lume a sugestiilor.

„O scriere delicata ca o petala de cires, o opera fantomatica ce aluneca deasupra aparentelor lucrurilor pentru a le patrunde mai bine misterul.“ (Lire)

„​Nuvela Pusca de vanatoare are o incarcatura elegiaca, o rezonanta cehoviana emotionanta.“ (The Spectator)

„In intreaga sa opera si cu precadere in Pusca de vanatoare, tema singuratatii si a izolarii conduce la fuziunea dintre naratiune si poem, tehnica prin care Inoue si-a asigurat un loc proeminent printre scriitorii japonezi de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.“ (Sanford Goldstein)

YASUSHI INOUE (1907–1991) s-a nascut la Asahikawa, in Hokkaidō. A absolvit in 1936 Universitatea Imperiala din Kyōto (estetica si filozofie), cu o teza despre Paul Valéry. Pana la sfarsitul razboiului a publicat mai mult poezie, desi a obtinut si un premiu pentru roman (Premiul Chiba Takeo, in 1936). S-a impus insa ca prozator abia la varsta de patruzeci si doi de ani, cu nuvelele Lupta de tauri (Tōgyū) si Pusca de vanatoare (Ryōjū; Humanitas Fiction, 2013, 2024), pentru cea dintai primind, in anul 1949, Premiul Akutagawa. Vasta sa opera cuprinde peste patruzeci de romane, peste optzeci de nuvele, un mare numar de proze scurte, mai multe volume de poezii, zece volume de eseuri si insemnari, jurnale de calatorie, volume de estetica si critica literara, scrieri diverse. Pasionat de istoria Japoniei si a Asiei (in special a Chinei), a calatorit mult in tot acest spatiu, iar viziunea sa asupra evenimentelor trecute se reflecta in majoritatea operelor lui, un excelent exemplu pentru modul in care cultura japoneza percepe timpul. Douazeci si opt dintre prozele sale au fost ecranizate (printre regizori: Kumai Kei si Inagaki Hiroshi), iar cinci au stat la baza unor seriale de televiziune. In 1964 a fost ales membru al Nihon Geijutsuin (Academia Japoneza de Arte), iar in 1976 a primit Bunka kunshō (Ordinul Meritul Cultural), cea mai inalta distinctie culturala japoneza. A mai primit Marele Premiu pentru Literatura al Japoniei (in 1982), Premiul Asahi (in 1985, pentru intreaga activitate literara), iar in 1986 a devenit Doctor Honoris Causa al Universitatii Beijing. Din opera sa au fost traduse si publicate pana acum in limba romana nuvelele Pusca de vanatoare (Ryōjū; Humanitas Fiction, 2103) si Dragostea, si moartea, si valurile (Shi to koi to nami to; Humanitas, 2008), romanele Lupul albastru (Aoki ookami; Humanitas, 1999), Maestrul de ceai (Honkakubō ibun; Humanitas, 2007, Humanitas Fiction, 2014), Nobila doamna din Yodo (Yodo-dono nikki; Humanitas Fiction, 2016), Favorita (Yōkihi den; Humanitas Fiction, 2017) precum si volumul de povestiri Cupa de clestar (Humanitas Fiction, 2010).