Rasturnand paradigma pedepsei. O imagine in miscare a reprezentarii violentei in spectacol si media

Sunt aproape patruzeci de ani de cand am inceput lucrul in inchisori sau "pantecul bestiei", cum ii spune Jack Abbott. La inceput, am lucrat ca regizor de teatru si, mai tarziu, ca dramaterapeut atestat.

Inchisorile spun povesti, povesti violente. In mod sigur am auzit si lucrat cu povestile violentei, cu barbatii si femeile care au violentat si care au suferit violenta. Ca membru al unei asociatii romanesti am vazut aceleasi povestile violentei jucate in Romania inchisoare dupa inchisoare. Ca regizor de teatru si profesor am vazut aceleasi povesti violente in Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia, Bulgaria, Noua Zeelanda, Olanda. De aici siguranta mea in a scrie acest Cuvant inainte pentru aceasta teza importanta despre violenta in teatru si media.

Cand citeam cartea lui Alexandru, mi-am amintit de spectacolul lui Peter Brook The Ik, bazat pe cartea The Mountain People a lui Colin Turnbull. Stramutati din casele lor ancestrale de catre guvernul din Uganda acesti oameni cu o spiritualitate bogata au coborat in alienare vicioasa cand au fost mutati intr-un pustiu dezolant.

Spectacolul de teatru al lui Brook a fost un memento uimitor si dureros a ideii Arendt-iene despre banalitatea raului.

Teza lui Alexandru ne trece cu mare eleganta prin ideologia violentei si sugereaza rolul pe care teatrul si media trebuie sa le aiba. Din nou imi amintesc (batranilor li se intampla asta) de o carte numita Prejudiciul Antiteatru de Jonas Barish in care acesta face cronica a 2500 de ani de jigniri, insulte si minciuni care au fost spuse despre teatru si abilitatea acestuia de a simula adevarul cu efecte atat de puternice.

Aici Alexandru aduce o contributie atat de mare la canonul teatrului si violentei - prin experimentele sale neuropsihologice. In calitatea mea de dramaterapeut salut aceasta initiativa - in sfarsit cineva care progreseaza de la scala Likert la dovezi concrete - si a carui munca va avea, fara indoiala, un impact imens asupra viitorului dramaterapiei si probabil asupra multor terapii prin arta care s-au bazat prea mult timp pe masuri imprecise provenite din simplu interes!

Holocaustul si Poraimos, genocidul din Cambodgia, masacrele din Ruanda sunt, in continuare, pentru unii dintre noi un memento puternic si inspaimantator cu privire la violenta. David Yanagizawa-Drott a adunat dovezi foarte clare ca, de exemplu, propaganda radio din acel moment a fost in centrul unor ferocitati ce au avut loc in cadrul masacrului comunitatii Tutsi de catre comunitatea Hutu. Alexandru investigheaza in mod clar relatia critica teatru-violenta-creier-corp-media.

Aceasta este calea de urmat pentru terapiile prin arta!