Arta lingusirii

Eruditie si rafinament, canoane si libertati, ironie si finete intelectuala.

Oare nu am lingusit prea mult? Ok, atunci sa adaugam si putin cinism.

„Sunt extrem de incantat ca apreciati Arta lingusirii drept una dintre cele mai bune carti citite de dumneavoastra. Ce ziceti, nu vreti sa mai cumparati un exemplar?“

Richard Stengel

Din pestera pana la Casa Alba, din Antichitate pana la Versailles, de la Ptah-Hotep la Rockefeller, Carnegie, Montaigne, Capellanus si Chesterfield, cu o reverenta grabita pentru Keops si piramida lui, cu adanca admiratie pentru marii maestri ai picturii italiene, fara sa ii uitam pe Tocqueville, Franklin si Washington, de la Curteanul lui Castiglione pana la Principele lui Machiavelli (care, apropo, a fost doar un sarpe de gradina cu vorba dulce, din edenul suburban!), o parada imperiala regizata de Richard Stengel doar pentru tine, nobil si inteligent cititor.

Arta lingusirii, o istorie onesta a unei omeniri amabile, sclipitoare, abile si categoric invingatoare. Dar si un subtil ghid de easy living cu un zambet subtire pe buze, pentru ca nu putem in acelasi timp sa si fim, sa si parem sinceri, cum spunea André Gide.

„Nu critica, nu te certa, linguseste ori de cate ori ai prilejul, lasa impresia ca esti sincer si zambeste, zambeste, zambeste.“

Dale Carnegie

Secretul succesului este sa-i determini pe altii sa-si doreasca sa faca exact ceea ce iti doresti tu sa faca.

Sa ii lingusesti pe oameni cand nu sunt de fata. Jones propunea o metoda destul de intortocheata de a asigura credibilitatea: complimentele prin terti. Adica, linguseste o persoana prin interpus, iar cand lauda va ajunge la tinta, nimeni nu se va indoi de autenticitatea ei. Lordul Chesterfield isi sfatuia fiul sa procedeze asa, afirmand, pe buna dreptate, ca, „dintre toate lingusirile, aceasta se dovedeste cea mai placuta si, drept urmare, cea mai eficienta“. Este crima perfecta, deoarece nu lasa nicio urma.

Societatile care imbratiseaza egalitatea, sustinea Tocqueville, devin societati ale invidiei universale. Intr-o aristocratie exista mai putina invidie, chiar in conditiile unei inegalitati mai mari, deoarece inegalitatea pare arbitrara si involuntara. Nu ai ce-i face, nici daca te-ai nascut duce, nici daca te-ai nascut camerista. 

„Orice cetatean dintr-o societate aristocratica“, scria Tocqueville, „ocupa o pozitie fixa intr-o ierarhie, prin urmare exista intotdeauna cineva deasupra, de a carui protectie are nevoie, si cineva mai jos, de al carui ajutor s-ar putea sa aiba nevoie.“ Intr-o democratie, continua el, „indatoririle fiecaruia fata de toti ceilalti sunt mult mai limpezi“, dar ramane singurul fapt mai limpede. „Aristocratia ii conecteaza pe toti, de la taran pana la rege, intr-un unic si lung lant. Democratia rupe acest lant si elibereaza verigile.“ 

Consecinta acestui lant rupt, spunea el, este invidia. Cand oamenii dintr-o democratie constata ca vecinii lor, care nu par mai intelepti, mai isteti sau mai puternici, le-o iau inainte, se simt deranjati. „Si se intreaba cum se face ca egalul lor de ieri si-a dobandit astazi dreptul de a le da ordine.“

Nu incercati sa schimbati oamenii. Mai bine speculati-le slabiciunile, ca sa ii puteti stapani.

„Capacitatea de a avea de-a face cu oamenii este un produs care poate fi achizitionat, la fel ca zaharul ori cafeaua. Iar eu sunt dispus sa platesc pentru aceasta capacitate mai mult decat pentru orice altceva sub soare.“ - John D. Rockefeller