Cartea nelinistirii

Aceasta carte aproape mitica, probabil opera cea mai seducatoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog de o tristete indicibila, care surprinde cu o minutie halucinanta interiorul cu mii de fatete al unuia dintre numerosi sai heteronimi, Bernardo Soares.

„Angloman, miop, curtenitor, timid, invesmantat in culori sumbre, reticent si familiar, cosmopolit predicand nationalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surade nicicand, dar ne ingheata sangele, inventator de alti poeti si distrugator de sine insusi, autor de paradoxuri clare ca apa limpede si la fel ca ea de vertiginos, caci pentru el a simula inseamna a se cunoaste pe sine, misterios, dar fara sa cultive misterul, misterios ca luna la amiaza, fantoma taciturna a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa?“ (OCTAVIO PAZ)

„Bernardo Soares priveste lumea frematand. El nu pretinde sa descifreze realul. Se foloseste de privire doar ca sa-i dea emotii, caci lumea lui e facuta din emotii, iar el isi propune sa schimbe lumea emotiilor. Bernardo Soares vrea sa-i atribuie lumii opace care il inconjoara emotia pe care o simte in interioritatea lui.“ (ANTONIO TABUCCHI)

„Autorul Cartii nelinistirii este omul generic profund ranit de existenta, contemplatorul propriei disparitii, care se abandoneaza in instinctul natural, «calauzit numai de ceea ce face trandafirii sa infloreasca si de ceea ce transforma in frumusete moartea frunzelor».“ (DINU FLAMAND)

FERNANDO PESSOA este unul dintre cei mai reprezentativi poeti ai secolului XX. De asemenea, eseist, prozator si dramaturg redutabil. Nascut pe 13 iunie 1888 la Lisabona, isi petrece copilaria in Africa de Sud, la Durban, unde tatal sau vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor isi incepe studiile si invata engleza, una dintre limbile in care a scris ulterior. In 1905 se intoarce la Lisabona, pe care n-o va mai parasi niciodata, si se inscrie la Curso Superior de Letras de la Universidade de Lisboa, abandonandu-si studiile dupa un an si resemnandu-se sa-si castige traiul ca modest traducator din engleza pentru diferite agentii comerciale. Frecventeaza cercurile literare avangardiste. Publica in mod regulat articole in revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporanea, Athena) si cateva plachete semnate cu numele propriu, in engleza si in portugheza: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), English Poems I-II si English Poems III (1921), O Banqueiro Anarquista (1922), Mensagem (1934). Ele reprezinta doar varful aisbergului din cele peste 30 000 de texte ramase in manuscris dupa disparitia autorului.

Cea mai mare parte a operei sale a fost semnata de diversi heteronimi, personalitati cu biografii si activitati distincte; astfel, Pessoa a proiectat un imens scenariu – drama em gente –, in care evoluau nu personaje literare, ci oameni vii. Cei mai cunoscuti heteronimi sunt Alberto Caeiro – poetul naturii si teoreticianul „paganismului“–, Ricardo Reis – epicureicul –, Alvaro de Campos – modernistul – si Bernardo Soares, caruia Pessoa i-a atribuit Cartea nelinistirii, primul volum din prezenta serie de autor initiata in 2009 de Editura Humanitas Fiction, urmat de Opera poetica, in 2011, Ultimatum si alte manifeste, in 2012, Cronica vietii care trece, in 2014, Quaresma, descifrator. Proza politista, in 2016, Vecin cu viata. Poezia ortonima 1911–1935, in 2017, si Marinarul si alte fictiuni, in 2022. Scriitorul moare la 30 noiembrie 1935, an in care, pentru istoricii si criticii literari, dar si pentru cititori, se naste „cazul Pessoa“.