Cele care se hranesc cu lumina. Cum ne ajuta lumea nevazuta a inteligentei plantelor sa intelegem altfel viata pe Pamant

Este nevoie de o creativitate biologica extraordinara pentru a fi planta. Pentru a trai si a se dezvolta fiind legate prin radacini de un singur loc, plantele au adoptat metode ingenioase de supravietuire. in ultimii ani, oamenii de stiinta au descoperit ca plantele au capacitatea de a comunica, de a-si recunoaste rudele si de a se comporta social, de a auzi sunete, de a-si metamorfoza corpurile pentru a se camufla in mediu, de a stoca amintiri utile pentru a-si influenta ciclul de viata si de a pacali animalele sa se comporte in avantajul lor, daca e sa enumeram doar cateva dintre talentele lor remarcabile.

 

Cele care se hranesc cu lumina este o incursiune profunda in drama lumii vegetale si in complexitatea acestei impresionante lumi salbatice care ne pune la incercare modul in care intelegem capacitatea de a actiona, constiinta si inteligenta. Cand privim mai atent, vedem ca plantele, in loc sa imite inteligenta umana, si-au dezvoltat probabil un sistem paralel. Ce este viata inteligenta, daca nu o planta cataratoare care-si dezvolta frunze pentru a se contopi cu tufisul pe care se urca, o planta care-si modeleaza floarea pentru a se potrivi perfect cu ciocul polenizatorului, un lastar de mazare care poate auzi cum curge apa si-si poate croi drum spre ea?

 

Zoë Schlanger ne duce peste tot pe glob, cautand in amintiri personale si in sol impreuna cu oamenii de stiinta care si-au petrecut zilele de munca studiind de aproape aceste entitati uimitoare. Avem nevoie de plante pentru a supravietui. Dar de ce au acestea nevoie de noi – daca intr-adevar au nevoie de noi? O perspectiva revelatoare si plina de informatii despre ecosistemul in care traim, aceasta carte ne provoaca sa regandim rolul pe care-l au plantele.

 

O lucrare revolutionara de popularizare a stiintei, care exploreaza lumea ascunsa a regatului plantelor, destabilizand nu doar felul in care percepem lucrurile verzi din lume, ci si locul pe care-l ocupam in ierarhia fiintelor, poate chiar si ideea in sine de ierarhie.

 

"Animata de o curiozitate neingradita, aceasta explorare a revolutiei in plina desfasurare din domeniul botanicii va pune la indoiala ceea ce credeati ca stiti si va da nastere unui mod nou de percepere a lumii plantelor. Un amestec de povestire politista, excursie de cercetare si filosofie, aceasta carte geniala iti pune mintea la incercare pentru a ajunge la o intelegere noua si profunda a gradului de complexitate al plantelor atat de subevaluate. Senzatia mea este ca e un antidot pentru aroganta, deoarece impune modestie, respect si uimire in relatia cu mancatorii de lumina care creeaza lumea." (Robin Wall Kimmerer, autoarea cartii impletind iarba sacra)

 

"Nu o sa ma mai uit niciodata la plante – si la lumea naturala – la fel ca pana acum, dupa ce am citit cartea uimitoare a lui Zoë Schlanger. in loc sa incerce sa forteze tarusul patrat al vietii botanice in gaurile rotunde ale biologiei si ale metaforelor umane, Schlanger se raporteaza in schimb la plante in termenii lor, asa cum sunt ele de fapt. Rezultatul este hipnotizant, deschizator de lumi si de o frumusete coplesitoare." (Ed Yong, castigator al Premiului Pulitzer, autorul cartilor O lume imensa si Cuprind multimi)

 

"La fel ca subiectul ei, Cele care se hranesc cu lumina este o carte complexa, esentiala si plina de surprize. Cititi-o! Veti privi altfel lumea." (Elizabeth Kolbert, autoarea cartilor Sub un cer alb si A sasea extinctie)

 

"Cele care se hranesc cu lumina este o capodopera a literaturii de popularizare a stiintei." (Robin Wall Kimmerer, autoare a cartii impletind iarba sacra)

 

Zoë Schlanger este redactor la The Atlantic. A scris despre mediu la Quartz si Newsweek. Articolele ei au aparut in New York Times, Time, NPR si in alte publicatii. in 2017 a fost castigatoarea premiului de jurnalism al National Association of Science Writers pentru articolele despre poluarea aerului in Detroit si finalista in 2019 a Livingston Award pentru o serie despre politicile legate de apa la granita dintre Texas si Mexic. La The Atlantic scrie despre schimbari climatice.