Cu cizmulite de malai. Poezii. Seria Versocicleta. Volumul 1

Cu ochii larg deschisi si cu urechile ciulite, Constanta Buzea s-a strecurat in surprinzatoarea lume a copiilor si a intrat in jocul lor. Din vorbele lor peltice au rasarit plopandai si plisici si plurici, aventuri in jurul mesei si plimbari pe crinocai. Au admirat sau au certat impreuna motani rasfatarnici si pisicoti neascultatori, catei cocheti si catei cu covrigi in coada, veverite, bufniciori si alte feluri de fiinte care reale, care inventate. Veti rade si voi cand veti vedea, o sa va si emotionati un pic uneori. Si cu siguranta veti invata pe de rost versuri ca acestea:

 

„Cu cizmulite de malai

Si-n cioc un fluier, piu-piu-piu!“

 

Delicate, inteligente si jucause, poeziile din acest volum sunt printre cele mai frumoase versuri pentru copii din literatura romana.

 

"Am citit cu mare bucurie cartea asta despre copilaria cuvintelor din copilaria copiilor. Pai da, am aflat noutati. Desi se spune despre copilarie ca e asa si pe dincolo, adica toate copilariile ar fi la fel, de fapt nimeni nu stie cum arata exact copilaria altuia. Fiecare copilarie e altfel si fiecare copil e altfel si fiecare cuvant al copilariei e unic. A trecut asadar intai pe pagina, in mare viteza, o zgomotocicleta (ati inteles bine ca zgomotul si motocicleta lui sunt unite pe veci, de nu le mai dezlipeste nimeni) si zgomotocicleta asta m-a zgomototolit de tot cu zgomotorul ei.

 

Am aflat apoi ca scancetele pot sa stea la plaja ca sa se bronzeze odata cu copilul care scanceste (daca vreti sa aveti scancete cu pielea alba, nu le scoateti la soare). Am aflat ca exista un l foarte bagacios, ca oamenii aia care-si baga nasul unde nu le fierbe oala si atunci plisicile au plurici, iar in povesti Fetii-Frumosi devin Fleti-Frumosi (cum e posibil? ce-o mai fi si asta?). Din copilaria cuvintelor a aparut un baietel care voia sa fie miel, ca sa poarte clopotel (la gat). A fost prima data cand mi-a fost mila de un nas racit, foarte obosit, fiind incarcat (pe dinauntru) cu poveri pe care nu le putea duce, si, in schimb, m-a inveselit alt nas, ca titirezul, cel mic si negru, pe care-l poarta cu el peste tot pechinezul." (Ioana Parvulescu)