Cum sa fii un parinte calm. Fara furie, vinovatie si stres - ca sa cresti copii mai calmi si mai fericiti

Cele sapte reguli de aur ca sa devenim parinti calmi:

1. Sta in puterea oricarui parinte sa fie mai calm
2. Toata lumea isi pierde cumpatul cateodata
3. Nici un parinte nu trebuie invinovatit ca nu-si poate pastra calmul
4. N-o sa scapi de multitudinea de trairi intense
5. Greselile tale nu anuleaza tot ce-ai facut bine inainte
6. Drumul catre starea de calm ia timp
7. N-o sa-ti traumatizezi copilul daca se-ntampla sa-ti iesi din fire.

"Nu izbuteam sa fiu o mama calma. Aveam dese rabufniri de furie si ridicam vocea. Ma rasteam des la copii. Eram extrem de stresata. In plus, ma paraliza adeseori impresia de inadecvare si vinovatie, la care se adaugau starile mele de anxietate. Nici acum nu sunt mama perfecta sau culmea seninatatii, dar in ultimii doi ani m-am straduit mult, iar acum ma simt in sfarsit in masura sa-ti povestesc despre aventura mea. Chiar daca nu sunt cel mai calm parinte din lume, sunt mandra de ce am realizat, si stiu ca si tu poti obtine rezultate similare.

Pot spune cu toata sinceritatea ca acum ma aflu, emotional vorbind, in cea mai binecuvantata perioada a vietii mele... Am muncit din greu ca sa-mi recunosc vechile probleme si, intr-un final, sa ma eliberez de ele, iar procesul de vindecare nu s-a incheiat inca. Stiu ca mai am mult de lucru, dar acum abordez viata cu o doza de pace si seninatate pe care nu le aveam inainte. In aceasta carte iti voi impartasi pasii si procesele care m-au ajutat sa devin mai calma, mai fericita si mai impacata, nu doar cu copiii mei, ci si cu mine insami." (Sarah Ockwell-Smith)

Fragment din cartea "Cum sa fii un parinte calm" de Sarah Ockwell-Smith:

"In anii '50, pediatrul si psihanalistul Donald Winnicott a prezentat publicului britanic ideea "mamei suficient de bune", in mare parte printr-o serie de emisiuni radio BBC. Ideea lui Winnicott venea intr-o perioada de mare tranzitie, dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar mesajul sau era binevenit, sprijinindu-i pe parinti, incurajandu-i sa aiba incredere in instinctele lor si sa reduca povara perfectionismului. Winnicott credea ca bebelusii invata sa-si dezvolte independenta in principal printr-o serie de mici esecuri din partea mamei de a satisface nevoile copilului: astfel, bebelusul invata ca e in siguranta fara ea. Dupa cum spunea Winnicott: "As prefera sa fiu copilul unei mame care are toate conflictele interioare ale fiintei umane decat al unei mame pentru care totul e usor si neproblematic, care are toate raspunsurile si nu stie ce e indoiala".
Bineinteles, in ciuda denumirii, aceasta idee nu se limiteaza la mame. Insa in anii '50, cand Winnicott si-a definit conceptul, cresterea copiilor era aproape in totalitate in sarcina mamelor, de unde si accentul pus pe mama, nu pe parinte in general. Societatea de la mijlocul secolului XX considera ca valoarea unei femei era (si unii inca sustin ca e) legata de abilitatea ei de a fi o gospodina buna, o sotie si o mama fara cusur, mesajele subconstiente transmise de societate femeilor sugerand ca ar trebui sa-si asume cu prioritate rolurile de ingrijire a altora. Prin urmare, nu e de mirare ca Winnicott si-a concentrat atentia asupra mamelor, cu toate ca teoriile lui se aplica si tatilor.
In ciuda celor 70 de ani care au trecut de la emisiunile lui Winnicott, cercetarile moderne inca sustin teoriile. In 2019, un studiu realizat asupra celor cu copii avand varsta de 4-12 luni a explorat abilitatea parintilor de a oferi alinare bebelusilor care plang. S-a descoperit ca parintele trebuie sa "faca ce trebuie" (adica sa reactioneze in mod adecvat, oferind alinare si ingrijire) in doar 50% din timp ca sa aiba un impact pozitiv asupra bebelusului."