Degetelele

„O povestioara sa te lingi pe degete. Daca o s-o citesti, nimeni n-o sa te arate cu degetul.“ (RADU PARASCHIVESCU)

„Pe cand eram foarte mica, bunica imi recita din cand in cand, seara, la culcare, o poezioara de o strofa, in care personajele principale, intruchipate ghidus de ea cu palma rasfirata in aer, erau degetele de la o mana. Ce incantare putea fi sa o urmaresc! Am incercat sa readuc poezioara in prezent, imbogatind-o cu noi aventuri ale acestor personaje atat de insemnate. Nepotii mei de cativa anisori o asculta fermecati, la inceput cu ochii mariti de mirare si apoi, din ce in ce mai mici, pe masura ce luneca incet in somn.“ (GABRIELA TABACU)

GABRIELA TABACU s-a nascut la Oradea, dar, cum locuieste in Bucuresti de cand se stie, se considera bucuresteanca get-beget. Tot de cand se stie, deseneaza. Apoi, invatand sa citeasca, a devenit pasionata de povesti. La vremea marilor alegeri, a decis sa faca arhitectura. A muncit multi ani sa invete cum. (E de spus ca invata inca si in ziua de azi.) Viata ei s-a schimbat insa intr-o dimineata de toamna, in vreme ce facea ordine in pod, unde a gasit o ladita plina-ochi cu povesti. De fapt, era umpluta pana sus cu multe-multe cuvinte din care ea a inceput sa construiasca povesti. Pentru ca nu doar casele se construiesc, ci si povestile. Traieste deci, printre povesti si desene de case. Insa lucrurile se leaga, pentru ca orice casa are povestea ei si orice poveste e o casa a cuvintelor mestesugit impletite ca sa puna cap la cap felurite fapte care astfel capata inteles si rost in lume.