Dezvoltarea ideii muzicale. Impreuna cu Marturie pentru Mozart. Eseu despre o sinteza a muzicii

Muzica e arta cea mai de neinteles fiindca e cea mai nemijlocita. Ni se adreseaza mai direct, patrunde mai adanc in noi decat celelalte. Dar oare nu tocmai aceasta apropiere este ceea ce-o face un vesnic mister, ceea ce ne-a stimulat mereu sa-i punem limite, s-o reglementam, s-o supunem numerelor si s-o exprimam exhaustiv prin legi?

De fapt, descurajati de cat de imposibila e o asemenea sarcina, grabnic am raspandit-o din nou peste toate cele ale lumii, am asezat-o in contururile statuilor, in culorile si in liniile picturilor, in versurile si vibratiile poeziilor, in simetriile arhitecturale. Mai mult decat atat, am transferat actiunea sa in actiunile naturii, am pretins sa-i regasim legile in legile universului. Si in sfarsit, pentru tot ceea ce scapa unei precise definitii, pentru tot ceea ce ne apare intr-un anumit fel de neinteles si irational, am imprumutat cuvantul "muzica", atribuindu-i astfel, imbogatit cu multe armonici, un timbru diferit fata de cel pe care ar trebui poate sa-l aiba.