Eseuri. Cartea a treia

La 50 de ani de la prima publicare integrala a Eseurilor lui Montaigne in limba romana, Editura Humanitas ofera cititorilor o noua traducere a acestei opere fundamentale, semnata de Vlad Russo. Noua versiune, deopotriva riguroasa si fireasca, urmareste sa-l aduca pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevarata bucurie a lecturii. Ea este programata sa apara in trei volume, fiecare cuprinzand cate o carte a Eseurilor.

„S-a pus adesea intrebarea daca Montaigne a fost credincios, daca a fost un catolic sincer, sau a manifestat sentimente religioase din prudenta, si poate din dorinta de-a sluji societatea. A formula problema in acesti termeni simplisti ar insemna sa tratam superficial o gandire a carei intentie radicala este adesea nesocotita de filozofia occidentala. De altfel, urmasi ai lui Montaigne precum Descartes sau Pascal au fost destul de alarmati de indrazneala acestei gandiri ca sa-si indrepte cautarile principale catre caile prin care o puteau ocoli. Montaigne deschide gandirii filozofice doua perspective, intre care nu pare sa se fi hotarat inca. Pe de o parte, cea a filozofiei Luminilor, care supune criticii sale toate societatile istorice, nutrind gandul utopic al unei societati rationale. Pe de alta, relativismul care respinge orice criteriu absolut ce i-ar putea ingadui unei culturi sa judece culturile diferite de ea.“ (CLAUDE LEVI-STRAUSS)

„La mine acasa, ma retrag ceva mai des in biblioteca, de unde imi diriguiesc totodata si gospodaria. Sunt deasupra intrarii si vad la picioare gradina, ograda, curtea si mai toate acaretu­rile. Frunzaresc aici cand o carte, cand alta, fara randuiala si fara plan, la nimereala. Uneori imi las gandul sa zboare, alteori imi insemnez si dictez, umbland in sus si-n jos, gandurile de fata. Se afla la al treilea etaj al unui turn. Aici imi petrec cele mai multe zile din viata si cele mai multe ceasuri din zi. Incaperea e rotunda, cu un singur perete drept, pentru masa si scaunul meu; iar rotunjimea imi ofera dintr-o privire toate cartile asezate jur imprejur, in despartituri cu cate cinci rafturi fiecare. Are trei ferestre cu vedere larga, de nimic impiedicata, si saisprezece pasi in diametru.“ (MICHEL DE MONTAIGNE)

MICHEL DE MONTAIGNE s-a nascut in 1533 in castelul cu acelasi nume apartinand familiei, din regiunea Perigord, aflata in sud-vestul Frantei. Era gascon asadar si – cum altfel? – extrem de mandru de originea sa, fara a-i ignora cusururile. Primii ani i-a petrecut pe domeniul familial, bucurandu-se de o educatie cum in Franta nu se mai vazuse pana atunci: tatal lui i-a pus un preceptor german care, nestiind limba franceza, i-a vorbit numai in latina, astfel ca invatacelul a ajuns s-o cunoasca ca pe o limba materna. A urmat apoi cursuri de drept la Toulouse si a audiat prelegerile unor savanti ai vremii la Paris. Era deci menit unei cariere de inalt functionar, si a si ocupat diferite posturi in administratia orasului Bordeaux. Dar singurul lucru pe care l-a socotit demn de retinut din toata acea vreme a fost intalnirea din 1558 cu Etienne de La Boetie – de care-l va lega o prietenie legendara, intrerupta brusc de moartea prematura a prietenului, pe care a plans-o cu un patetism retinut pana la sfarsitul vietii.

Nimic de mirare asadar ca in 1571 se retrage din toate functiile publice si se dedica unui gen literar nascut din mintea lui, precum Athena din capul lui Zeus inarmata din cap pana in picioare: Eseul. De-aci inainte, viata lui se va invarti permanent in jurul Cartii pe care o scrie si rescrie neincetat, vreme de peste doua decenii. Cu doua pauze revelatoare: o calatorie in Italia, prin Elvetia si Germania, despre care ne-a lasat un jurnal extrem de viu, si alegerea in doua randuri in postul de primar al orasului Bordeaux. Nimic nu-l mai putea indeparta insa acum de Cartea lui, care topea intreaga experienta traita de autor, cu ochii larg deschisi, in framantatele vremi ale Razboaielor Religioase si in efervescenta fara egal a culturii umaniste. A publicat din ea trei editii in timpul vietii sale – incheiata in 1592 –, completand-o si revenind mereu asupra fiecarei fraze, sfarsind prin a lasa posteritatii o carte care nu inceteaza sa uimeasca prin cruditatea cu care observa lumea si, mai ales, pe sine.