Eu,... japoneza! Jurnal de calatorie la Tokyo

Japonia mea a fost ca o respiratie gura la gura. A venit la momentul oportun, cand simteam ca ma sufoc de Uratul si Raul pe care-l descopeream in fiecare zi in jurul meu. Am intalnit-o cand simteam ca ma inec intr-o mare de oameni care plutesc spre nicaieri, dand din maini nu pentru a supravietui, ci pentru a alunga pericolele care-i pandesc la tot pasul. Japonia mea a functionat ca o respiratie gura la gura, salvandu-mi disperarea ca traim vremuri letale, ca omenirea nu mai are nicio sansa, ca va pieri inghitita de propriile capcane si ca degeaba Lumea merge „inainte“, caci se indreapta, de fapt, spre „inapoi“…

Japonia mea a fost ca o gura de oxigen, pe care am inspirat-o pret de sapte zile, expirand in final o concluzie de nezdruncinat: Planeta se imparte fix in doua: „Japonia“ si „restul Lumii