Garcia Marquez. Povestea unui deicid

Fiecare roman este un deicid secret, un asasinat al realitatii. La origine, acest eseu reprezinta teza de doctorat sustinuta de Vargas Llosa in 1971, insa, mai mult decat atat, marturiseste imensa lui admiratie pentru Gabriel Garcia Marquez si pentru romanul Un veac de singuratate.

Textul impleteste analiza profunda a operei cu fragmente din dialogul pe care Vargas Llosa l-a purtat cu Garcia Marquez, oferindu-le cititorilor ocazia sa asiste la o punere in scena a metaliteraturii. Sub ochii lor se desfasoara intregul travaliu romanesc, de la inceputurile in jurnalism si scrierea primelor povestiri, pana la recurentele culturale si realitatile fictive pe care le produc.

Vreme de optsprezece luni, Garcia Marquez s-a inchis intr-o camaruta, fumand si scriind, scriind si fumand. A batut la masina peste o mie trei sute de file, fara sa punem la socoteala materialele aruncate la cos. Ce a rezultat este un roman ambitios, obsesiv, ca un sarpe care-si musca varful cozii. Lasand deoparte mediul riguros in care a fost conceput, eseul ii invita pe cititori tocmai in camaruta lui Gabriel Garcia Marquez, in intimitatea operei si a vietii unuia dintre cei mai importanti scriitori sud-americani.

"Toti romancierii sunt razvratiti, dar nu toti razvratitii sunt romancieri. De ce? Spre deosebire de ceilalti, romancierul nu stie de ce-i razvratit, ignora radacinile profunde ale discordiei lui cu realitatea: e un razvratit orb. Dementa demonica la care il impinge propria razvratire – sa ia locul lui Dumnezeu, sa refaca realitatea –, caracterul radical pe care aceasta il adopta in sine e manifestarea acelei obscuritati tenace." (Mario Vargas Llosa)

"Un eveniment literar. O cercetare vasta, care toaca marunt demonii, istoria, intamplarile care au format proza scriitorului columbian pana la romanul Un veac de singuratate." (Javier Garcia Recio)

"Un scriitor nu-si inventeaza temele; le plagiaza din realitatea reala in masura in care ea i le sedimenteaza in spirit, sub forma experientelor cruciale, ca pe niste forte obsesive de care vrea sa se elibereze, scriind. E amuzant sa auzi aceasta afirmatie categorica din gura autorului care, cativa ani mai tarziu, avea sa scrie romanul cel mai plin de imaginatie posibil." (Mario Vargas Llosa)

Mario Vargas Llosa s‑a nascut la Arequipa, in Peru, in 1936. Intre 1953 si 1958 a studiat Literele si Dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima, iar in 1959 si-a obtinut doctoratul in Litere si Filozofie la Universidad Complutense din Madrid. A trait o vreme la Paris, apoi la Londra si la Barcelona.

Dupa o prima piesa de teatru scrisa in 1952 (La huida del Inca), pusa in scena, dar nepublicata, si un volum de povestiri aparut in 1959 (Los jefes), recunoasterea i-a venit in 1959, odata cu Premiul „Leopoldo Alas“. Cariera sa de scriitor a castigat cu adevarat in notorietate in momentul publicarii romanului La ciudad y los perros, care i-a adus Premiul „Biblioteca Breve“ in 1962 si care a fost repede tradus in peste treizeci de limbi. In 1966 a fost publicat cel de al doilea roman al sau, La casa verde, distins deopotriva cu Premiul Criticii Spaniole in 1966 si cu Premiul International „Rómulo Gallegos“ in 1967.

A urmat o opera vasta, acoperind genuri diverse, de la roman si povestire pana la eseu, memorii si critica literara, incununata cu recunoasterea internationala si distinctii prestigioase.

Considerat de presa internationala un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s‑a angajat intens si in viata politica si sociala din tara sa, iar in 1990 a candidat la presedintia Republicii Peru, dar a pierdut in ultimul tur, in fata contracandidatului Alberto Fujimori.

In anul 2010, lui Mario Vargas Llosa i s‑a acordat Premiul Nobel pentru Literatura.