Intre cer si pamant

Un roman al despartirii de moarte, al sperantei si al maturizarii.

Cu o suta si mai bine de ani in urma, pescarii Islandei stiau prea bine ce se afla intre cer si pamant: Marea Inghetata. De-aici incolo, lucrurile erau simple: iti faceai cruce sa nu te prinda furtuna, ieseai pe mare intr-o barca de sase oameni, aruncai unditele, asteptai ca pestele sa muste, trageai – de undite si apoi la vasle –, te intorceai la mal, curatai pestele, il vindeai. Aveai apoi ce manca, aveai cu ce plati datoria la pravalia din sat, aveai chiar bani pentru o sticla de rachiu. Cu Barður se intampla insa ca niste cuvinte il ucid. Mai rau: il ucid niste versuri scrise cu o suta de ani inainte de un poet orb, despre un rai pierdut, pe care pescarul nostru vrea sa le invete pe de rost si sa le puna intr-o scrisoare de dragoste. Cu gandurile prada poeziei, flacaul uita sa-si ia pufoaica atunci cand iese in larg, iar la intoarcere pescarii sunt mai putini cu unul: Barður a murit de frig. Romanul lui J.K. Stefansson, primul dintr-o trilogie islandeza tradusa entuziast pana acum in douazeci de tari, e insa si un roman al despartirii de moarte, al sperantei si maturizarii, care nu inseamna neaparat resemnare. Prozatorul face din celalalt erou al cartii, numit scurt baiatul, un personaj ce ramane multa vreme in mintea cititorilor. Intre cer si pamant e deopotriva cartea cerului plumburiu, a marii nemiloase si romanul baiatului, al drumului sau prin durerea de a-si fi pierdut cel mai bun prieten, in incercarea de a gasi un sens pentru ceva de neinteles cand inca n-ai implinit douazeci de ani - adica pentru moarte.