Intre iluzia implinirii și certitudinea esecului

Initiativa acestei carti nu-mi apartine, ea apartine sotiei mele, care osteneste cu programul editorial al Editurii Bizantine. Intentia a fost de a marca, intr-un fel, evenimentul implinirii de catre mine a varstei de 60 de ani. Initial nu eram foarte convins de oportunitatea publicarii interviurilor, dar recitind, refacand pe ici pe colo textul, fara sa le afectez forma initiala, am cazut de acord ca interviurile ma reprezinta la varsta aceasta, din foarte multe puncte de vedere.

In stradania mea de a fi onest, deschis, in dialog cu interlocutorii mei, am produs o imagine in care ma recunosc. Daca ar fi sa retin o trasatura caracteristica, cred ca in ultimii ani am fost foarte pesimist si autocritic. O explicatie ar fi aceea ca am ajuns la o mai vigilenta asezare. Nu ma mai amagesc, asa cum se intampla cand eram tanar. Acum imi vine usor sa iau lucrurile asa cum sunt, sa nu le mai infrumusetez, nici sa mai sper la infrumusetarea lor. Aceasta nota autocritica vine si dintr-o dureroasa constatare si o reactie in consecinta la adresa acesteia, anume ca in perioada aceasta, romanii, atat ca Biserica, cat si ca societate, refuzam cu indaratnicie sa recunoastem si sa ne preocupam de greselile, de slabiciunile si de neputintele proprii.

Le recunoastem, ne preocupa si le facem publice cu orice prilej si cu furie uneori numai pe ale celorlalti. Amaraciunea mea se refera in mod special la cei care slujesc Evanghelia lui Hristos, Evanghelia pocaintei, printre care ma numar si eu, si care par a se fi lasat prinsi de acelasi curent, proclamand ritos impliniri, succese, realizari si stari de nepacatosenie proprii, dar aratand cu degetul la ceilalti, intr-un fel sau altul. Ceea ce - daca este asa si nu sunt eu victima unor grosolane parelnicii - ar fi absolut dureros.

De aceea am incercat sa fac cu mine, macar la nivel declarativ, ceea ce mi-as dori sa se intample in lumea in care traiesc. Titlul acestei carti ma reprezinta in acest moment. Sunt intr-o foarte mare si chinuitoare dilema, anume daca pot sa ma mangai cu oarecari impliniri sau sa cedez certitudinilor, consemnand esec dupa esec, sau un esec total. Ar fi penibil sa ma consider singur sau printre putinii care fac acest lucru. Sunt cu siguranta foarte multi dar nu sunt vizibili.