Istoria Zenului

Volumul infatiseaza intr-o maniera sintetica nu doar evolutia istorica a Zenului ci si doctrinele principalelor scoli, caracteristicile lor precum si practicile sale fizice si mentale.

Zenul detine o pozitie singulara intre religiile lumii. El a aparut o data cu buddhismul insusi, ba chiar anterior acestuia, caci practicile sale meditative nu se deosebesc prea mult de cele ale ascetilor din India prebuddhista. Din acest punct de vedere, Zenul ofera material din abundenta pentru studiul comparat al religiilor.

In ciuda vechimii lor, ideile promovate de adeptii Zenului sunt totusi novatoare, ceea ce explica ecoul semnificativ de care se bucura in prezent, acestea fiind preluate si dezvoltate de miscarile spiritualiste contemporane.

Zenul relativizeaza autoritatea scipturistica, pe motiv ca ideogramele sunt incapabile sa exprime complet adevarul, pe care doar mintea este menita sa-l experimenteze. In consecinta, potrivit acceptiunii Zen, adevarul realizat de Sakyamuni odata cu Trezirea sa nu a fost transmis pe cale orala, nici cu ajutorul scripturilor, ci in mod direct, de la mintea maestrului la cea a discipolului, de la o generatie la alta, pana in zilele noastre. Referindu-se la scripturi, maestrii Zen nu se sfiesc sa vorbeasca despre risipa de hartie, fapt fara precedent in istoria religiilor lumii.

Daca buddhismul, ca si celelalte religii, isi venereaza intemeietorii, considerandu-i drept fiinte supraumane, pentru practicantii Zen, Buddha este doar un predecesor, al carui nivel spiritual urmaresc sa-l atinga. E drept ca Zenul propune o viziune foarte elevata asupra Divinului, dar el este departe de orice forma de idolatrie; uneori adopta chiar o atitudine net iconoclasta, precum maestrul Tan Hia care, intr-o dimineata geroasa, s-a incalzit punand pe foc niste statui de lemn infatisandu-l pe Buddha.

Pe langa aceste caracteristici, Zenul se remarca indeosebi prin tehnicile sale fizice si mentale. S-a dovedit ca Zazenul practicat zi de zi amelioreaza sensibil starea fizica a discipolului. Datele istorice arata ca, in ciuda unui stil de viata extrem de simplu, maestrii Zen se bucura de longevitate. Mult mai interesante sunt, insa, tehnicile sale mentale. Discipolul se mentine la distanta egala intre tumultul necontrolat al pasiunii si indiferenta devitalizanta, fara a fi nici sentimental, nici lipsit de inteligenta, nici sclav al reactiilor afective, dar nici insensibil.

Astfel, tehnicile acestea pot vindeca multe boli psihice cauzate de tulburari nervoase, fiind o adevarata hrana pentru un creier obosit, ca si un excelent antidot impotriva somnolentei si a lenei mentale. Ele conduc la autocontrol, reusind astfel sa domoleasca patimi precum mania, gelozia, ura si altele asemenea, si trezind simtaminte nobile ca generozitatea, compasiunea, mila. Aceste tehnici reprezinta o cale catre Iluminarea suprema, intrucat spulbera iluzia si indoiala. Odata cu depasirea egoismului, dorintele impure dispar, adevarata moralitate se exprima neingradit si in cele din urma, intelepciunea innascuta se poate manifesta.