Istorie si istorii. Simona Preda in dialog cu istoricul Matei Cazacu

Bine-cunoscut medievist, cu excelente contributii in domeniul istoriei moderne si contemporane, Matei Cazacu se dovedeste a fi si un povestitor cu mult umor. In dialogul cu Simona Preda, istoricul consacrat in Franta evoca slujitori importanti ai muzei Clio din Romania interbelica si comunista (Petre P, Panaitescu, George D, Florescu, Constantin C, si Dinu Giurescu, Ion Nestor, Emil Condurachi, Dumitru Tudor, Mihai Berza, Andrei Otetea, Dan Berindei, Stefan Stefanescu, Serban Papacostea, Florin Constantiniu, Paul si Dan Cernovodeanu, Nicolae Stoicescu, Aurel Decei) si din strainatate (Marc Bloch, Alexandre Bennigsen, Jacques Le Goff, Pierre Chaunu, Albert Soboul).

Urmarit de Securitate, cel cunoscut in documentele politiei secrete drept „obiectivul «Englezul»” si-a largit orizonturile spirituale si intelectuale prin contacte cu diplomati si istorici straini. Iar legaturile cu lumea libera l-au convins treptat sa viseze la o cariera in afara tarii. De la Paris, s-a alaturat reprezentantilor vocali ai emigratiei – Mihai Sturdza, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Mihnea Berindei, Vlad Socor, Marie-France Ionesco, Maria Bratianu, Sanda Stolojan, Theodor Cazaban, Nicolae Stroescu-Stanisoara, Vlad Georgescu – si a devenit, in anii 1980, unul dintre criticii duri ai regimului Ceausescu, prin interventiile sale la emisiunile posturilor de radio Europa Libera, BBC, Vocea Americii si RFI.

Dezvaluind principalele sale teorii referitoare la cateva personaje istorice invaluite in mister, precum baronul Gilles de Rais (Barba Albastra), domnitorii Vlad Tepes (Dracula) si Ioan Basarab, carturarul Antim Ivireanul, cancelarul rutean Iatco Tautu (Toth), diaconul tipograf Dimitrije Ljubavić ori impostorul moldo-vlah Jean Michel Cigala din secolul al XVII-lea, Matei Cazacu aduce la viata o lume fascinanta.

„A fi si a scrie ca un istoric echilibrat inseamna, in primul rand, consultarea si cantarirea, evaluarea tuturor izvoarelor scrise si / sau orale, pe de o parte, si a lucrarilor altor autori pe o tema data, pe de alta parte. Faza urmatoare consta in definirea subiectului si redactarea intrebarilor pe care istoricul le va pune surselor. Intervine aici competenta sa in aprecierea valorii lor: limba, natura lor (cronici, scrisori, documente oficiale, inscriptii, monumente etc,), modul cum ne-au parvenit – originale, copii, rezumate – si, evident, valoarea lor istorica.” (Matei Cazacu)