Iubirea la Sfantul Augustin

Iubirea la Sfantul Augustin este teza de doctorat scrisa de Hannah Arendt in 1929 sub indrumarea lui Karl Jaspers.

Folosindu-se de o hermeneutica cu influenta heideggeriana, ea isi propune sa evidentieze si sa lamureasca ideile despre iubire sadite in adancul operei lui Augustin. Astfel, autoarea discuta trei teme majore: iubirea inteleasa ca dorinta, iubirea aproapelui si iubirea din relatia dintre om si creator, scotand astfel la iveala toata bogatia si complexitatea teologiei si filozofiei lui Augustin, un ganditor aflat in echilibru intre doua lumi, cea greaca si cea crestina.

Dragostea, dorinta, singuratatea, fericirea, bucuria, caritatea, lacomia, credinta, viata, moartea, frica, iubirea de aproapele si iubirea de Dumnezeu sunt doar cateva dintre conceptele discutate in lumina gandirii augustiniene si in vederea explicarii scopului ultim al fiintei umane: fericirea.

„O revelatie ce ne obliga sa reconsideram interpretarea traditionala a operei lui Arendt.“ (Kirkus Reviews)

„Cartea este o reusita admirabila, indiferent daca suntem interesati de gandirea lui Arendt, de teologia lui Augustin sau de fenomenul modernitatii.“ (Journal of Religion)

„Teza lui Arendt este un text fascinant si important. Recomand aceasta carte celor interesati de istoria intelectuala in general si de gandirea lui Arendt in particular.“ (JEFFREY C. ISAAC)

„Raul de care frica ne face sa ne ferim e orice ne ameninta fericirea, fericire care consta in a poseda binele. Cata vreme dorim lucruri lumesti, ne aflam permanent sub aceasta amenintare, iar frica de a pierde corespunde intotdeauna dorintei de a avea. Bunurile lumesti apar si pier independent de om, care e inlan?uit de ele prin dorinta sa. Permanent legati, prin dorinta si frica, de un viitor plin de incertitudini, vaduvim fiece clipa din prezent de linistea sa, de semnificatia sa intrinseca, de care nu suntem in stare sa ne bucuram. Si astfel viitorul naruie prezentul.“ (HANNAH ARENDT)

HANNAH ARENDT s-a nascut la Hanovra in 14 octombrie 1906. In 1924 s-a inscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfarsit prin a-si lua doctoratul in filozofie la Heidelberg (1929), dupa ce studiase cu Heidegger, Husserl si Jaspers. A fost arestata de Gestapo in 1933, a reusit sa scape si s-a refugiat in Franta. In 1941 a ajuns in SUA, unde initial a scris pentru ziarul de limba germana Aufbau si a lucrat la Editura Schocken Books, ocupand in acelasi timp pozitii-cheie in diverse organizatii evreiesti.

A fost una dintre figurile marcante ale gandirii socio-politice contemporane, abordand in lucrarile sale cele doua mari si dificile teme ale epocii postbelice: totalitarismul si antisemitismul. In 1951 a aparut monumentala monografie The Origins of Totalitarianism, in care analiza mecanismelor ce au facut posibila instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comuniste, este completata de evidentierea structurilor care le asigura mentinerea, precum si a consecintelor antiumane pe care le genereaza.

In 1962 a participat la Ierusalim, ca ziarist trimis de revista The New Yorker, la procesul lui Adolf Eichmann, experienta descrisa in cartea Eichmann in Jerusalem (Eichmann la Ierusalim, trad. rom. Humanitas, 2008), in care formuleaza celebra teza a „banalitatii raului“. In anii '60 si '70 a tinut cursuri la mai multe universitati (Berkeley, Princeton, Chicago) si la New School for Social Research (New York).

A scris pentru numeroase ziare si reviste, intre care Review of Politics, Journal of Politics, The New Yorker, Social Research. A murit la New York in 1975. La Editura Humanitas au mai aparut Scrisori. 1925- (corespondenta cu Martin Heidegger, 2007) si Fagaduinta politicii (2010).