Mihai Sora. Omul dialogal

Volumul Mihai Sora. Omul dialogal este o introducere in gandirea filosofica a lui Mihai Sora, realizata atat printr-o expunere a problematicii si mizelor principalelor sale carti, abordate cronologic, cat si prin sugestii cu privire la personalitatea sa, asa cum i s-a dezvaluit lui Leonid Dragomir in intalnirile pe care le a avut de-a lungul mai multor ani.

„Daca ar fi ramas la Paris, [Mihai Sora] ar fi scris carti, ar fi urmat o cariera universitara, ar fi dus, in cele din urma, o existenta oarecare; acolo [in Romania], a inteles, dupa douazeci de ani de tacere – si ce tacere! –, lucruri la care nici macar n-ar fi visat, daca ar fi ramas aici.“ (E.M. CIORAN)

„Formula este amiaza prezentei. Mihai Sora are harul, mai putin raspandit decat ne inchipuim, de a fi, in sens deplin, o prezenta. Vie, absorbanta, inspiratoare, adevarat zenit al implinirii existentiale, fara retorica solemna, fara gesticulatie magisteriala, fara pompa initiatica. In cazul lui Mihai Sora, conturul termenului prezenta se amplifica si se nuanteaza. [...] O cheie posibila a iradierii Sora este capacitatea lui, innascuta poate, dar si mestesugit prelucrata, de a determina discret, prin simpla sa prezenta, buna situare a celuilalt. O prezenta plina, o amiaza a prezentei, il obliga pe interlocutor sa devina si el, sub raza ei, o prezenta. [...] Mihai Sora a fost si este, pentru multi dintre cei care ii sunt in preajma, singurul sau unul dintre cei foarte putini care stiu sa-i asculte participativ, sa le stimuleze comunicarea de sine, sa fie solidar cu incertitudinile si cautarile lor.“ (Andrei PLESU)

Problema omului „rastignit“ pe intervalul dintre a fi si a avea, intrucat nu poate exista exclusiv intr‑unul din cele doua niveluri, este una de punere a accentului. Singura sansa de a evita alienarea, adica pierderea sinelui prin manipulare, stereotipie, instrumentalizare etc., este ca accentul sa cada pe a fi, caruia sa i se subordoneze nivelul institutional tinand de a avea.

„Totul depinde, spune Mihai Sora in eseul Noi, voi, ei – jaloane pentru viata impreuna, de adancimea plonjonului pe care fiecare-l face spre propria lui radacina, care la o prima adancime e doar a lui, la una mai mare e a intregii familii de spirite cu care se simte afin, la una mult mai mare (pana la care exista, fireste, nenumarate paliere intermediare) cu omenirea in ansamblul ei, iar si mai in adancime cu tot ce viaza pe lumea asta mare, pentru ca finalmente universul intreg sa se contopeasca in cel mai vast noi posibil, deschis, la randul lui, spre indicibil“.