Misterioasa disparitie a unui pitic de gradina

„Suntem cu totii niste umbre
De om dezamagit un pic,
Ne consolam insa cu gandul
Ca omul e si mai pitic.

Suntem cu totii cam ridicoli
Si la gandire cam greoi,
Dar omul fara sens in viata
E mai ridicol decat noi.“

Fiecare gradina are piticii ei: bucatari, florari sau jucatori de carti, pitici cu telefon, binoclu sau telecomanda. Din plastic, ceramica, ghips sau lemn.

Din cand in cand, se strang cu totii sub clar de luna pentru a se incarca de energie si... a mai uita de oameni. Neglijate, micile obiecte-fiinte hotarasc sa paraseasca gradinile, la indemnul lui Filip, baiatul care le calauzeste, roiuri-roiuri, cu sunetul legendar al fluierului.

Revolta piticilor naste o apriga dezbatere publica despre sensul vietii, iar proprietarii lor, cu sufletul rascolit, isi cantaresc cu luciditate idealurile pierdute si bucuriile uitate.