Pagini de jurnal (1931-1936). Volumul 2

Perioada 1931–1936 din Jurnalul Simonei Lahovary coincide cu ultimii ani ai vietii sale, totodata si cu ultimii ani ca doamna de onoare a reginei Maria, care avea sa se stinga doi ani mai tarziu. Loiala pana la capat, plina de afectiune pentru regina sa, Simky ramane extrem de discreta in privinta notatiilor de ordin personal. Nu la fel de rezervata este in privinta personajelor publice, incepand cu regele Carol al II-lea, Argetoianu, Averescu, Titulescu si atatia alti politicieni, pana la verisoara sa, Martha Bibescu, ori Elena Vacarescu, pe care sarcasmul si ironia fina nu le ocolesc.

Volumul contine Jurnalul din anii 1931–1936, care sunt si ultimii ani ai vietii Simonei Lahovary – cunoscuta ca Simky –, una dintre indragitele doamne de onoare ale reginei Maria.

Din 1930, cand se petrece intempestiv Restauratia, Simky este martora nu doar in calitatea sa oficiala, de insotitoare a reginei in diversele imprejurari cerute de protocol, ci si din culise a intamplarilor din preajma sau care il au in vizor pe regele Carol al II-lea. Astfel, implicata in viata cotidiana a reginei Maria, Simona Lahovary asista la frecusurile necontenite dintre regina si fiul sau cel mare, caracterizand-o pe aceasta concesiva, bucurandu‑se de fiecare gest gingas („indulgenta, impulsiva, dar niciodata rea sau meschina”), pe masura ce intra intr‑un con de umbra.

Traducatoarea si a acestui ultim volum, doamna Georgeta Filitti, observa ca regina si doamna sa de onoare nu au doar o relatie rece, protocolara, ci sunt prietene. Loialitatea si afectiunea doamnei de onoare fata de regina sa raman intacte, in ciuda simtului de observatie acut al memorialistei, care nu „iarta” de transcrierea pe hartie nimic din ceea ce traieste si este sigura ca merita sa ramana:

„In Jurnalul Simonei Lahovary isi fac loc si consideratii izvorate din conditia ei de memorialista, dar si de scriitoare in emergenta. Cand incep sa se publice Memoriile reginei, tonul e neiertator: «E sigura ca stie sa scrie, ce stie e sa vada si sa‑si aminteasca; harul literar ii lipseste, ca si cel de exprimare originala». Afectiunea doamnei de onoare este insa nestirbita. Contrazice parerile fanteziste ale regelui despre pretinsa ei stradanie de a o invrajbi pe regina cu el si indura destule afronturi provocate de calcarea protocolului dispusa de Carol. Poate, ca o ultima nedreptate, ar fi impartasit soarta Irinei Procopiu, alta doamna de onoare, careia, dupa mai bine de 25 de ani de serviciu, monarhul n‑a binevoit sa‑i acorde vreo pensie. Simona Lahovary a fost scutita, prin stingerea din viata, survenita in 1936”.