Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica

Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai buna carte de istorie.

„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispozitie marturiile prin care vom putea reconstitui, cand va sosi vremea aducerii-aminte, jumatatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare in parte si pe toti impreuna. Ramasesera insa zone de umbra staruitoare. Una dintre ele este redata acum istoriei cu o marturie de o valoare indiscutabila… prin calitatea nu doar umana, ci si intelectuala [a autorului]… Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica… reprezinta, dupa stiinta noastra, primul document de o atare amploare asupra soldatilor si ofiterilor romani prizonieri de razboi in Uniunea Sovietica.

…Pe langa talent (deoarece are si talent literar), tinuta, demnitate, curaj… Radu Marculescu are si o memorie stapana pe timp. Gratie ei, zeci si zeci de nume pierdute in anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice.“ (MONICA LOVINESCU, Romania literara, 11 aprilie 2001)

„O carte care m-a zguduit profund.“ (MIRCEA CARP, Memoria nr. 57, 2006)

„As putea spune ca traiesc doua vieti paralele, una diurna, de libertate, si una nocturna, de robie. Astfel, dupa coborarea cortinei peste spectacolul zilei, imi trag pe mine mantaua de prizonier sau zeghea vargata de detinut si cobor pe scara interioara a visului in micul meu infern concentrationar. Undeva, in opera lui Mircea Eliade, am citit despre un imparat care visase ca era fluture. Desteptandu-se, n-a mai stiut ce este el cu adevarat: un om care a visat ca este fluture, sau un fluture care a visat ca e om? Cam aceasta ar fi si dilema mea: Sunt eu un om liber care a visat ca este detinut, sau un detinut care a visat ca este om liber?“ (RADU MARCULESCU, „Capitol pilot“)

RADU MARCULESCU (1915–2011) a urmat liceul Spiru Haret din Bucuresti, in a carui revista, Vlastarul, i-au fost publicate primele incercari literare, si si-a incheiat studiile universitare in 1938 cu o licenta in litere si filozofie. Intre 1939 si 1942 a predat limba romana la liceele Gheorghe Lazar si Aurel Vlaicu din capitala; in acelasi interval a publicat in periodice eseuri filozofice, studii literare si traduceri din lirica franceza. Mobilizat pe front, ia parte, ca ofiter in Armata Regala Romana, la razboiul antisovietic; in 1942, in urma bataliei de la Cotul Donului, e luat prizonier. Ca represalii pentru participarea sa activa la rezistenta din lagarele URSS a ofiterilor romani impotriva prozelitismului ideologic si politic al puterii sovietice, va fi eliberat abia in 1951, dupa noua ani de dure incercari. Intre 1959 si 1964 are parte de o noua detentie, de asta data in spatiul concentrationar autohton, la Periprava, in urma unui simulacru de proces avand drept capete de acuzare trei poeme pe care le scrisese, socotite subversive. Inainte de detentie isi gaseste de lucru in constructii; dupa eliberare, lucreaza ca pictor de biserici. Atat intre cele doua detentii, cat si dupa 1964, este marginalizat si nu poate publica nimic.

Evenimentele din decembrie 1989 il gasesc cu mai multe manuscrise de sertar; printre acestea, poemul dramatic Mesterul fara nume, nominalizat pentru premiile UNITER din 1992 si ulterior difuzat ca teatru radiofonic, va fi publicat in volumul Teatru: Mesterul fara nume. Magog (Vitruviu, 2001). In 1991 incepe sa-si descrie, in pagini memorialistice, experienta concentrationara: volumul Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica (cu editii in 2000, 2007 si – la Humanitas – in 2010; publicat in germana in 2008 la C&N Verlag, Berlin; Premiul Fundatiei Culturale Magazin Istoric pentru cea mai buna carte de istorie, 2000) este urmat de Marturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul romanesc, publicat cu editii in 2005 si 2012.