Porturile Lunei

„Desfacu pachetul cu infinite precautiuni. Pe genunchi avea acum o farama de cer turcoaz. Sau de ocean? Culoarea vibranta a copertei i se prelinge printre degete si in palma dreapta ii ramane barcuta de hartie desenata pe prima pagina; raman si literele, adunate putin stingher in palma stanga: Clara Alexandrescu – Porturile Lunei.”

Oana Neda: „M-am nascut in 1973, in Barlad. Lipsa retelelor de socializare si tihna oraselului plin de copaci batrani au facut ca cititul sa devina repede placerea majora a unei fete care isi ascundea timiditatea sub comportamentul baietos si renuntase la codite in favoarea genunchilor zdreliti. Partea interesanta e ca m-am apucat a repovesti ceea ce citeam, iar ai mei – auditoriu fidel – au inceput a capata migrene in fata noilor aventuri ale lui D’Artagnan ori Ali Baba. «Scrie, mai fata!», mi-au zis si mama si tata si profu’ de romana. Eu m-am gandit ca e un sfat bun; iar prin 1991, cand am terminat Facultatea de Drept, am inceput a tese povestile oamenilor carora le eram avocat.

Cum instanta nu e chiar tot timpul iubitoare de literatura, m-am gandit sa ii anunt si pe altii despre coplesitorul meu talent. Asa s-a facut ca intamplarile zilnice au ajuns in «LiterNautica» ori «Literomania», apoi, gratie blamatelor retele de socializare, sub ochii cunoscutilor si prietenilor. «Porturile Lunei» s-a nascut in urma unui pariu cu mine insami si a unui termen innebunitor de scurt pe care il aveam la dispozitie. Doina Rusti a zis ca e in primele opt manuscrise dintre cele (deloc putine) care ii ajunsesera sub ochi. Eu am gandit ca e bine sa scrii dintr-o rasuflare, ca e ca si cum ai sta cu un prieten, la o cafea, povestind ce ti s-a intamplat peste zi.”