Povara crucii

Publicat in iunie 1991 in Franta, la aproape un dupa ce autorul parasise Albania, volumul Povara crucii este un rechizitoriu al celui mai dur comunism european, cel albanez. Ismail Kadare face o cronica amara a anilor 1960–1990, cei mai fertili din cariera sa, dar si perioada in care dominatia statului dictatorial s-a impus total in literatura si arta. Foarte putini au fost scriitorii care au reusit sa razbata prin ochiurile inguste ale plasei ideologice, iar Kadare a fost unul dintre ei. In ciuda constrangerilor, fricilor, marturisite sau nu, a concesiilor.

Povara crucii este un inventar al miscarilor tactice neasteptate, al zigzagului continuu si derutant din razboiul, rareori fatis, dintre scriitor si stat, in care fiecare rand scris trebuia platit cu o umilinta, cu o retragere, cu un compromis, dar totusi in absenta „marelui compromis“ la care au ajuns atat de multi scriitori, fara o predare neconditionata, fara o pactizare cu regimul. In ultima instanta, Povara crucii este un drum al calvarului cristic, parcurs de un scriitor celebru brat la brat cu opera sa, sub biciul nemilos al dictaturii.

„Uneori mi se parea ca, asa cum spadasinul isi impinge adversarul pe terenul care‑i este favorabil, tot astfel si eu atrasesem tiranul pe terenul literaturii, acolo unde ma simteam in largul meu, iar el, indiferent de simtul artistic rafinat pe care‑l avea, nu putea fi decat un amator. Acolo, in camp deschis, departe de garzi, de curteni, de doctrina si de dictatura, aveam impresia ca‑l pot invinge. Asa incat sa‑i pun masca. Apoi chiar ea avea sa‑l tina prizonier. Acolo deci, pe campul binecuvantat, la picioarele templului, absolut singur, acolo as fi putut sa‑l pun la pamant.

Cuvantul «singur» imi parea atunci prezent peste tot. Nu era doar titlul romanului, il aveam in mine, era pe buzele prietenilor si dusmanilor mei (Cum de ai pus aceasta «singuratate» chiar in titlu? Asta a fost chiar prima observatie. Dupa care au tacut toti. Cum se parea, tiranul insusi isi acceptase singuratatea.) Chiar si eu, desi aveam prieteni multi si devotati, tot singur as fi fost acolo, in camp deschis. Si, indiferent cata incredere aveam in arta mea, inima imi spunea uneori ca nu era exclusa posibilitatea ca monstrul sa ma atace intr‑o clipa.“ (ISMAIL KADARE)

„Prin aspectul sau tragic, volumul Povara crucii isi depaseste autorul. El ridica incet valul de pe nebunia in care se scufundase Albania. Ne face sa intelegem partial cum si de ce, pana la moartea tiranului in 1985, nici un samizdat si nici o disidenta nu au fost posibile.“ (Marie-Françoise Allain, Le Monde diplomatique)

Scriitorul albanez ISMAIL KADARE (1936–2024) a absolvit filologia la Tirana si si-a continuat studiile la Institutul de Literatura Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspiratii juvenile, caruia ii urmeaza in 1957 un al doilea, Visari.

Trecerea la proza o face in 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internationala. In anii urmatori publica romane si numeroase volume de povestiri, dobandind o reputatie greu de egalat in lumea literara: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronica in piatra. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitala in noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii insingurari (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rusinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfarsit de iarna (1988; Humanitas Fiction, 2024). In 1990 Kadare primeste azil politic in Franta si pana in 2001 locuieste la Paris, perioada in care ii apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile inghetate din martie (2000). In 2001 Kadare se intoarce in Albania. Continua sa scrie romane care se bucura de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemata (2009; Humanitas Fiction, 2013), Papusa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) contine cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Calaretul cu soim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigand absurdul totalitar.

Kadare este si autorul unor eseuri si scrieri memorialistice, cum ar fi Povara crucii (1991; Humanitas Fiction, 2025), Dimineti la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) si Infruntare la nivel inalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022).

A fost recompensat cu numeroase premii si distinctii literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) si Jerusalem Prize (2015). In 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, in grad de Comandor. Opera sa, nominalizata frecvent la Premiul Nobel, este tradusa in aproape 50 de tari.