Precomanda-Povestea lui Lisey

Acum o miniserie de exceptie, cu Julianne Moore in rolul principal, transmisa de Apple TV+.

Dupa o casnicie care a durat douazeci si cinci de ani, Lisey Debusher Landon si-a pierdut sotul. Scott era un romancier de succes si o personalitate complexa. Lisey descoperise ca exista un loc unde Scott mergea, o lume care il ingrozea, dar il si vindeca, care ii dadea energie, dar, totodata, ii oferea idei de care avea nevoie pentru cartile lui.

Acum Lisey trebuie sa infrunte singura demonii cu care se luptase Scott. Si ceea ce incepuse ca o simpla incercare a unei vaduve de a pune in ordine tot ce a ramas in urma sotului plecat dintre cei vii se transforma intr-o calatorie aproape fatala spre insasi inima beznei.

„O metafora despre cum putem sa gasim alinare pentru durerea doliului, dar si o parabola autoreferentiala despre meseria de scriitor.“ (Publishers Weekly)

„Ce fascineaza in Povestea lui Lisey e imaginea bogata a casniciei si complexitatea afectiunii care merge dincolo de moarte. Cine ar fi crezut ca un om care si-a petrecut ultimii treizeci de ani bagand lumea in sperieti poate crea un roman despre genul de iubire care ne face sa depasim suferinta?“ (The Washington Post)

„Povestea lui Lisey e preferata mea.“ (Stephen King)

„— Inceteaza chiar acum! Ajunge! Opreste-te! isi porunci Lisey.

Dar putea, oare? Asta era intrebarea. Si era o intrebare importanta, pentru ca raposatul ei sot nu era singurul care-si reprimase anumite amintiri dureroase si inspaimantatoare. Si ea ridicase un fel de cortina mintala intre «LISEY DE ACUM» si «LISEY! ANII DE INCEPUT!», pe care o considerase intotdeauna o stavila rezistenta, insa-n seara aceea nu mai era atat de sigura. Fara indoiala, erau cateva gauri in ea si, daca te uitai prin ele, te supuneai riscului de a vedea in negura vinetie de dincolo lucruri pe care poate ca n-ai fi vrut sa le zaresti. Era mai bine sa nu privesti, asa cum era mai bine sa nu-ti arunci ochii spre o oglinda dupa lasarea intunericului decat daca erau aprinse toate becurile din camera [...]. Unele amintiri erau inofensive, insa altele – periculoase. Era mai bine sa traiesti in prezent. Pentru ca, daca surprindeai amintirea gresita, riscai sa...

— Riscai sa... ce? se intreba Lisey cu o voce furioasa si tremurata. Dar apoi, imediat, adauga: Nu vreau sa stiu.“